1917. Note de război (VII)

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Toată Armata I română se află eşalonată pe linia Siretului · 6 august: se dezlănṭuie ofensiva germană asupra ruşilor consideraṭi vulnerabili, pornind bătălia Mărăşeştilor · ruşii pierd poziṭii · 6 august, ora 1.40 noaptea: armata noastră este atacată cu foc de mitraliere · artileria română de pe malul estic al Siretului bombardează poziṭiile germane · spre dimineaṭă luptele se sting, cu pierderi mari de ambele părṭi · feldmareşalul Von Mackensen este silit să abandoneze planul trecerii Siretului.

 

Mărăşeşti, pictură de Emilian Lăzărescu; fototeca Muzeului Militar Naṭional
Mărăşeşti, pictură de Emilian Lăzărescu; fototeca Muzeului Militar Naṭional

Teodor Grigoriu era sublocotenent, comandantul Plutonului 1, în Compania de mitraliere condusă de căpitanul Grigore Ignat. A luat parte la luptele de la Mărăşeşti din 6 august, fiind situat împreună cu ai săi lângă pădurea Răzoare, la Cota 100, într-o poziṭie de apărare. Iată ce povesteşte într-o înregistrare realizată de postul Radio Craiova în 1971, o copie a acestei înregistrări fiind păstrată în Arhiva de istorie orală:

 

„Era în dimineaṭa lui 6 august 1917, cu o linişte relativă pe front. Răsărea un soare clad şi calm, în aer plutea o boare fierbinte, leşietică, cu miros de cadavre, amestecat cu iz de gaze toxice. Ostaşii cu feṭe măslinii arse de soare îşi revizuiau mitralierele, mai înfigând pe ici, pe colea, spice de grâu, să nu se observe amplasamentul pieselor. Unul mă întreabă: <Domnule sublocotenent, trăirăm să vedem şi răsăritul soarelui de azi?!… Câṭi dintre noi îl vor mai apuca pe cel de mâine?…> Şi într-adevăr, către ora 6.30 în acea dimineaṭă s-a dezlănṭuit asupra noastră un bombardament infernal de artilerie, din gurile a peste 1000 de tunuri duşmane, de toate calibrele, ce cutremurau frontul din toate încheieturile. Inamicul îşi concentrase focurile asupra sectorului Batalionului 1 şi a Companiei noastre de mitraliere ce avea să primească cel mai înverşunat şoc! Căci pe aici îşi fixasase direcṭia principală de atac cu grosul forṭelor sale, intenṭionând să strâpungă frontul român, să arunce în Siret Armata 1-a a generalului Eremia Grigorescu şi să captete astfel cale liberă spre Iaşi, ceea ce nu le-a mers. Căpitanul Ignat, cu calmul său caracteristic, prin ploaia de obuze a trecut pe la fiecare mitralieră, verificând să fie bine camuflată, să tragă bine. S-a adresat cu cuvinte hotărâte ostaşilor, la fiecare piesă, că ṭara întreagă priveşte în aceste clipe supreme cu toată încrederea spre bravii apărători şi ordinul este categoric, ca fiecare să reziste neclintit pe poziṭie, cu orice jertfă…

A urmat apoi izbirea celor 12 divizii germane de linia de apărare română, cu o încleştere pe viaṭă şi pe moarte. Bombardamentul inamic făcuse linia întâi a trupelor noastre de nerecunoscut: reṭelele de sârmă ghimpată distruse; tranşeele, în cea mai mare parte răsturnate, îngropaseră sub ele pe bravii noştri apărători. Soarta poziṭiei era grav ameninṭată, căci inamicul pătrunsese pe ici, pe colo. Apărătorii români, câṭi mai rămăseseră, rezistau neclintiṭi pe poziṭie, într-o încleştare oarbă, sângeroasă, disperată. Compania mitraliere a căpitanului Ignat, bine camuflată, trăgea din plin cu cele opt piese ale sale. Duşmanii cădeau cu miile, dar alṭii veniṭi din urmă luau locul celor răpuşi. Şi totuşi situaṭia frontului liniei I se zbate în ultimele spasme agonice, apărătorii noştri sunt tot mai împuṭinaṭi, ucişi, călcaṭi în picioare, căci luptau unul contra 10 duşmani. Pe Cota 100 era ultima insulă de rezistenṭă a companiei noastre de mitraliere ce lupta încă neclintită pe poziṭie. Căpitanul Ignat primise ordinul să reziste pe poziṭie şi compania rezista încă. El arătase ostaşilor că preṭul rezistenṭei lor, o oră în plus în acele clipe supreme, însemna o valoare de istorie, căci o oră de rezistenṭă în plus însemna timpul istoric al victoriei, timp în care să sosească rezervele noastre de divizie şi de armată, la contraatac. Şi ostaşii companiei trăgeau neclintiṭi la piesele lor, ṭintuind pe duşman, rărindu-le mereu rândurile, oprindu-i la câteva sute de metri de noi.

Ostasi romani sapand morminte
Ostasi romani sapand morminte

Acum tunurile duşmane bat cu turbare asupra companiei noastre ca într-un infern de apocalipsă. Un obuz cade la flancul stâng, aruncând în aer mitraliera cu servanṭii sfârtecaṭi. Apoi o altă piesă are aceeaşi soartă, când moare şi elevul plutonier Rale Emil, comandantul secṭiei a II-a. Şi, una câte una, mitralierele noastre tac. Servanṭii sunt ucişi unul după altul. Nu mai sunt alṭii să-i înlocuiască. Şi la piesa 1 şi la piesa 2 trăgătorii cad ucişi. Moment critic, disperat. Căpitanul Ignat sare la piesa 1 şi eu la piesa 2. Mitralierele se înroşesc din nou, deşirând la benzi ce fac mormane de cartuşe trase. Coloanele inamice se apropie totuşi mereu, târâş, din toate părṭile! […] Căpitanul Ignat Grigore cade ucis cu capul pe mitralieră, cu degetul încleştat pe trăgaci, aşa îl îngheṭase moartea de glonṭul ce-i trecuse prin inimă. Şi eu sunt zvârlit în aer de un obuz, cu mitraliera la care trăgeam, cu hainele rupte de pe mine, dezbrăcat de suflul exploziei, cad leşinat, plin de sânge, numai în cizme. Totuşi am fost singurul din companie supravieṭuitor din acel treper de foc!

Contraatacul rezervelor noastre reuşeşte. Inamicul e dat peste cap şi alungat spre Focşani, cu pierderi atât de grele care i-au dezorganizat toate unităṭile. Este pentru prima oară când feldmareşalul Von Mackensen a gustat din cupa amară a înfrângerii. Astfel, într-un ceas de rezistenṭă în plus, poate cel mai greu ceas din bătălia Mărăşeştilor, Compania de mitraliere s-a jertfit până la unul, în frunte cu căpitanul Ignat.

A doua zi furia duşmanului s-a potolit, căci suferise pierderi foarte grele. Aşa că acalmia a apărut pe frontul acestui sector. După luptă, compania a fost găsită toată, decimată, acoperită de cadavre. Cu onoruri militare, căpitanul Ignat şi cu toṭi ostaşii companiei sale au fost înmormântaṭi lângă colṭul viei Negropnte, Mărăşeşti. Aşa a pierit în glorie întregul efectiv de 160 de ostaşi care şi-au împlinit cu sfinṭenie datoria pentru apărarea patriei, […] iată ce tablou duios şi cât de mare se arată sufletul românului!”

[Interviu realizat de Radio Cluj, în 1971; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naṭional]