Sute de mii de pelerini, aşteptaţi la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

 Sute de mii de pelerini sunt aşteptaţi la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care este prăznuită la data de 14 octombrie. De asemenea, în aceste zile au loc, Sărbătorile Iaşiului, prilej cu care sunt organizate târguri, spectacole şi focuri de artificii. Forţe de ordine importante au fost mobilizate pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentelor.
Mircea Tulică, comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi: „În această perioadă desfăşurăm activităţi specifice nu numai la aceste evenimente, ci la tot ceea ce înseamnă activităţi cultural-artistice, sportive în judeţul Iaşi. Avem şi o serie de competiţii sportive care se desfăşoară în această perioadă. Avem o serie de obiective unde le asigurăm paza şi protecţia. Deci desfăşurăm şi celelalte activităţi în paralel cu aceste două activităţi importante: asigurarea măsurilor de ordine publică la Sărbătorile Iaşiului şi Sfânta Cuvioasă Parascheva”./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 octombrie)