Modificări la Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Televiziunii Române

 Cei care fac parte din consiliile de administraţie ale radioului şi televiziunii publice îşi pot păstra calitatea de membru de partid pe durata exercitării mandatului, dar nu şi funcţia de conducere în cadrul organizaţiei sindicale – potrivit modificărilor adoptate, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor.
De asemenea, a fost eliminat articolul care prevedea numirea unor noi Consilii de Administraţie, la cele două instituţii, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Deputaţii au făcut aceste modificări după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea prin care PNL şi PMP au contestat unele articole din actul normativ ce modifică Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Televiziunii Române. Votul final, în acest caz, îi revine Senatului, în calitate de for decizional, precizează redactorul Radio România Actualităţi, Angela Matei. /ilixandru/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie)