Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat din nou pentru reformarea Uniunii Europene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat din nou azi pentru reformarea Uniunii Europene.
Corespondenţă din Paris – Reporter: Anton Cazacu – Se punea întrebarea dacă la Frankfurt preşedintele francez Emmanuel Macron avea să pledeze pentru propunerile prezentate de el recent în discursul de la Sorbona, pentru reformarea Uniunii Europene, sau dacă, dimpotrivă, el avea să rămână discret, mai ales în ce priveşte anumite aspecte ale reformei, pentru a nu-i stârni mai ales pe liberalii germani, care nu sunt deloc favorabili anumitor măsuri privind guvernanţa zonei euro şi cu care cancelarul Angela Merkel este în negocieri pentru formarea unei majorităţi de guvernământ. Şi iată că şeful statului francez, fidel obiceiului său de până acum de a spune lucrurilor pe nume, a pledat pentru un buget al zonei euro, măsură faţă de care există puternice reticenţe în Germania.
„Dacă suntem gata să punem în comun securitatea noastră, lupta împotriva terorismului, politica migratorie, energia, dezvoltarea economiei numerice, atunci va trebui să mi se explice cum este posibil ca cineva să fie de acord cu toate aceste lucruri, dar nu şi cu un buget al zonei euro” – a declarat Emmanuel Macron, înainte de inugurarea Târgului de carte de la Frankfurt.
Pe aceeaşi linie cu discursul său de la Sorbona, rostit la numai două zile după alegerile din Germania, Emmanuel Macron încearcă, fără să o spună, să influenţeze obiectivele viitoarei coaliţii de guvernământ din Germania. „Cred că trebuie începută dezbaterea. Avem un an ca să clarificăm lucrurile şi să ajungem la o foaie de drum comună. De aceea aş vrea să vin de mai multe ori în Germania şi invit, de asemenea, pe cancelarul Angela Merkel şi pe toţi liderii politici germani care doresc acest lucru să vină în Franţa pentru a discuta” – a mai spus Emmanuel Macron.
Fidelă, la rândul său, liniei adoptate până acum, Angela Merkel a spus că propunerile preşedintelui francez sunt interesante – de exemplu, crearea unui post de ministru de finanţe al zonei euro -, dar că are nevoie de precizări înainte de a se pronunţa pe fondul tuturor propunerilor. Şi cancelarul german a spus, de asemenea: „Vreau ca şi pe viitor utilizarea finanţelor europene să fie făcută în mod responsabil şi sub control. Câtă vreme voi fi eu aici, nu va exista o mutualizare a datoriilor statelor membre”. Acest din urmă punct consituie o temere importantă în Germania, inclusiv în sânul partidului creştin-democrat, al cancelarului Angela Merkel.
După o scurtă întrevedere bilaterală, Emmanuel Macron şi Angela Merkel au inaugurat Târgul de carte de la Frankfurt, cel mai mare din lume, cu peste 7.000 de expozanţi veniţi din peste 100 de ţări. Anul acesta, pentru prima data din 1989, Franţa este invitata de onoare a târgului de carte. Pentru preşedintele francez, cultura are un rol esenţial pentru a susţine legăturile dintre cetăţenii europeni. Parisul doreşte de aceea, între altele, ca programul de schimburi universitare „Erasmus” să fie deschis pentru artişti şi să se aplice de asemenea liceenilor./fmihoc/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie