SUA şi Israelul au anunţat că se retrag din UNESCO

Israelul a anunţat că se retrage, la rândul său, din UNESCO, după ce o decizie în acest sens a fost luată de SUA.

Corespondenţă de la Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – La câteva ore după decizia dramatică a SUA de a se retrage de la UNESCO, motivând partie-pris-ul antisiraelian, Ierusalimul a anunţat că intenţionează să părăsească organismul ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură. Premierul Benjamin Netanyahu a cerut Ministerului israelian de Externe să pregătească retragerea Israelului în paralel cu SUA.

Israelul a avertizat de mult timp UNESCO că nu doreşte să mai finanţeze rezoluţii antiisraeliene promovate de ţări arabe în care nu sunt respectate drepturile omului, în timp ce administraţia americană a analizat cât de eficient este raportul dintre costuri şi avantaje prin contribuţia SUA la bugetul UNESCO. Israelul şi-a redus progresiv, în ultimii ani, contribuţia la Agenţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură după o serie de decizii politice aberante ale UNESCO care au culminat cu negarea legăturii de mii de ani a poporului evreu cu Ierusalimul. Israelul a salutat decizia SUA de a părăsi UNESCO. Premierul Benjamin Netanyahu, într-o declaraţie publicată de guvernul de la Ierusalim, a calificat iniţiativa americană o decizie curajoasă şi morală, deoarece UNESCO a devenit o scenă a teatrului absurd, iar instituţia cu sediul la Paris falsifică istoria./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 octombrie