Atacuri cu maşini-capcană, soldate cu victime, în capitala Somaliei

Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa şi multe altele au fost rănite, în urma a două atacuri cu maşini-capcană, în zone separate ale capitalei somaleze, Mogadiscio – potrivit poliţiei. Prima explozie, produsă în intersecţia K5 a oraşului, unde se află birouri guvernamentale, hoteluri şi restaurante, a provocat distrugerea mai multor clădiri şi incendierea a zeci de maşini. „Ştim că cel puţin 20 de civili au murit şi alţi câţiva zeci sunt răniţi” – a declarat Abdullahi Nur, un ofiţer de poliţie care a fost în zonă, adăugând că bilanţul morţilor va creşte „cu siguranţă” şi că se află cadavre sub dărmăturile clădirilor.

Aproximativ două ore mai târziu, o a doua explozie a avut loc în cartierul Madina din Mogadiscio. „A fost o maşină-capcană. Doi civili au fost ucişi” – a declarat pentru Reuters Siyad Farah, oficial al poliţiei, care a precizat că a fost prins un bărbat, suspectat că amplasa explozibili.

Atacurile nu au fost revendicate deocamdată, însă gruparea islamistă al Shabaab a comis atacuri frecvente în Somalia. Gruparea afiliată al-Qaeda duce o insurgenţă pentru a slăbi guvernul suţinut de ONU şi de aliaţii săi din Uniunea Africană şi pentru a-şi impune propria interpretare strictă a Islamului./mbrotacel/cvanatoru

REUTERS – 14 octombrie