Incendiile din statul american California au provocat moartea a 40 de persoane

În statul american California 40 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute sunt date dispărute după şase zile de incendii scăpate de sub control care au devastat regiuni rurale şi au distrus mii de locuinţe. Guvernatorul Californiei, Jerry Brown, a declarat că aceasta este „una din cele mai mari tragedii” din istoria statului. Vânturi cu viteze de până la 70km/h au făcut ca incendiile să se răspândească către alte oraşe, forţând evacuarea a zeci de persoane. „Dezastrul este de necrezut. Este o oroare pe care nimeni nu şi-a putut-o imagina”, a declarat guvernatorul Jerry Brown./astrugar/pvelisar

BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 octombrie