Premierul Bulgariei: „Dorim pace în Balcani şi în Europa”

„Atunci când în lume începe să se vorbească despre înarmare și reînarmare, nu ne aşteaptă nimic bun. Într-un război, se încearcă mai întâi să se distrugă podurile, drumurile și fabricile inamicului. Și acestea sunt lucruri pe care noi încercăm să le construim”, a declarat prim-ministrul bulgar, Boiko Borisov, în cadrul dezbaterii cu tema „Împreună în domeniul securității: rolul Bulgariei în apărarea europeană comună”. „Ideea este să implicăm complexul nostru militar-industrial în modernizarea armatei. Președintele Radev a spus pe bună dreptate că au fost cumpărate numai elicopterele, dar acestea nu dispun de armament. Acum, trebuie să creştem salariile sau să cumpărăm armament. Trebuie să analizăm prioritățile. Dacă noi credem că va exista un război, va trebui să reorganizăm statul și avem nevoie de miliarde pentru a ne reorganiza. Dar toată lumea dorește şi bani pentru salarii. Și ne dorim să avem pentru toţi, însă nu se poate. Iată de ce armata și securitatea comună europeană sunt foarte importante. Poate că preşedintele ţării ar trebui să convoace o reuniune a Consiliului Consultativ de Securitate Naţională pentru a vorbi despre aceste probleme. Toţi se tem și se așteaptă ca Europa să fie atacată. În Europa, am început cu valul de migraţie, cu atacuri teroriste. Acum, tensiunea crește foarte mult. Președintele Donald Trump a anunțat că se va retrage din acordul nuclear. Există tensiuni între Rusia și Ucraina. Tonul se schimbă. Sper că toate problemele vor fi soluționate prin mijloace diplomatice. Vrem pace în Balcani și în Europa. Generațiile tinere au uitat ce este războiul. Fiecare viață este valoroasă. Educația este cea mai importantă pentru noi și în prezent acordăm cele mai multe fonduri acestui domeniu. Dacă toţi colegii consideră că există un pericol de război, trebuie să ne așezăm și să revizuim prioritățile”, a concluzionat prim-ministrul Bulgariei. /ddaniela/schelaru

(www.novini.bg – 16 octombrie)