Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți 2017

Corina Florentina Preda, purtătorul de cuvânt al Agenției Județe pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov informează : vineri, 20 octombrie 2017, A.J.O.F.M Ilfov organizează ,, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți ,, în București, sector 5, Colegiul Economic Viilor, începând cu ora 09.00.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare pentru absolvenți, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una din instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Agenții economici care vor participa la ‘ Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți ‘ vor avea prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanților agenților economici cât și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.

Confirmarea participării și ofertele de locuri de muncă vacante ( Anexa 1A ) se vor depune zilnic la sediul A.J.O.F.M. Ilfov, pe e-mail ( ajofm@if.anofm.ro ) sau pe fax. 021.332.37.08.

Informații suplimentare privind modul de organizare și desfășurare a acestei noi ediții a bursei locurilor de muncă pot fi obținute de la sediul A.J.O.F.M. Ilfov din strada Ruginoasa, nr.4, sector 4, București, tel. 021.332.37.08/105 sau 0785.280.308.

https://www.facebook.com/somaj.ilfov/