În mai multe zone din ţară sunt organizate în această perioadă diverse târguri specifice anotimpului, la care producătorii îşi prezintă noua recoltă de fructe şi legume. Cum arată Zilele Toamnei de la Pucioasa aflăm de la corespondenta noastră, Anda Ştefan.

Reporter: Localnicii, dar şi oaspeţii oraşului Pucioasa sunt aşteptaţi la o manifestare în ton cu toamna. La acest sfârşit de săptămână are loc în zona pieţei centrale a oraşului un târg cu produse de sezon. Oferta se anunţa bogată pentru toate buzunarele. În standuri, gospodarii vor găsi fructe, dar şi produse lactate, în special brânzeturi. Nu vor lipsi produsele din carne, preparate după reţete tradiţionale. Tot aici vor sfârâi grătarele cu mici, cârnaţi sau pastramă, iar totul poate fi udat din belşug cu must delicios. Atmosfera va fi întreţinută de artişti care vor susţine concerte. Dacă astăzi este ziua muzicii populare, duminică va fi rezervată muzicii etno. Aşadar, la Pucioasa începe sărbătoarea toamnei, cu o bogăţie de gusturi şi culori, cu o atmosferă plăcută şi muzică bună./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie