Regiunile italiene Lombardia şi Veneţia susţin un referendum privind autonomia faţă de Italia

Două regiuni bogate ale Italiei, Lombardia şi Veneţia, au votat duminică într-un referendum privind autonomia faţă de Italia, scrutin care ar putea alimenta tensiunile regionale în Europa, pe fondul eforturilor Spaniei de a bloca intenţia Cataloniei de a se rupe de teritoriul spaniol. Votul din Lombardia şi Veneţia este consultativ, dar partidul Liga Nordului, care conduce în aceste regiuni, speră că rezultatul scrutinului îi va oferi un mandat pentru a negocia cu Roma acorduri financiare mai bune. Spre deosebire de Catalonia, care a organizat pe 1 octombrie un referendum privind independenţa faţă de Spania, în ciuda neconstitualităţii scrutinului, referendumurile din regiunile italiene sunt în conformitate cu legea italiană. Lombardia, unde se află centrul financiar Milano, reprezintă 20% din economia Italiei, în timp ce Veneţia, mai ales prin turism, aduce la bugetul ţării 10%. „Lombardia şi Veneţia au administraţii şi servicii publice extrem de eficiente, care funcţionează mult mai bine decât în restul regiunilor italiene… şi de aceea consider că merită să cerem o mai mare autonomie„, a declarat Massimo Piscetta, un alegător care a votat „Da” pentru autonomie. Pentru că rezultatul referendumului este consultativ, unii critici susţin că organizarea lui este pierdere de timp şi bani, mai ales că, potrivit Constituţiei Italiei, regiunile pot intra oricând în negocieri cu Roma pentru a prelua mai multe funcţiuni de la centru. Experţii politici afirmă că este posibil ca niciuna dintre regiuni să nu poată obţine mai mulţi bani de la Roma fără a provoca probleme pentru regiunile mai sărace. „Un rezultat majoritar DA al referendumului nu ar face decât să adâncească diviziunea nord-sud a Italiei, care datează dinainte de unificarea ţării, în secolul XIX. În plus, o dată ce deschizi problema banilor pe care îi plătesc regiunile din nord, trebuie să te aştepţi la un recul din partea sudului„, a declarat Giovanni Orsina, profesor de istorie la Universitatea Luiss-Guido Carli din Roma./mbaciu/dsirbu

REUTERS – 22 octombrie