Bonurile fiscale emise în data de 15 septembrie cu valoarea de 569 de lei au fost desemnate câştigătoare

Bonurile fiscale emise în data de 15 septembrie cu valoarea de 569 de lei au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de astăzi. Sunt luate în considerare bonurile fiscale emise între 1 şi 30 septembrie, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare va fi mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere. Cererile de revendicare pot fi depuse începând de mâine, timp de 30 de zile, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, împreună cu bonurile fiscale în original şi copia actului de identitate./dursache/gpodea (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)