Kiev: anchetă în urma unei explozii ce pare să îl fi vizat pe parlamentarul naţionalist Igor Mosiciuk

Poliţia ucraineană a comunicat că urmăreşte mai multe piste de anchetă, după ce o explozie care l-a vizat, aparent, pe Igor Mosiciuk, naţionalist de extremă dreaptă, a provocat moartea gărzii de corp a acestuia şi a unui fost ofiţer de poliţie. Bomba a explodat după ce Igor Mosiciuk, membru al Partidului Radical, a părăsit un studio de televiziune din Kiev. Domnul Mosiciuk a învinuit Rusia pentru tentativa de asasinare a sa, acuzaţie pe care Moscova a calificat-o drept „neîntemeiată”./mbrotacel/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 octombrie)