Proiect franco-român pentru marcarea Centenarului Marii Uniri

Franţa se va alătura României anul viitor, când marcăm o sută de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi încheierea Primului Război Mondial. Într-un interviu acordat redactorului Radio România Actualităţi Daniela Coman, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michelle Ramis, a vorbit despre acest proiect franco-român.
Michelle Ramis: „Va fi un eveniment de mare anvergură, care se va derula între 1 Decembrie 2018, Sărbătoarea Naţională a României, şi 14 Iulie 2019, Sărbătoarea Naţională a Franţei. Scopul său este de a consolida relaţiile economice, sociale, culturale dintre cele două ţări. Vor avea loc inclusiv întâlniri politice. Va fi o perioadă în care ne-am propus să accelerăm ritmul de dezvoltare a relaţiilor noastre, sărbătorind împreună trecutul comun şi construind tot împreună relaţiile din viitor. Un alt scop al acestui proiect este de a reîmprospăta imaginea pe care Franţa o are în România şi invers, percepţia pe care România o are în Franţa. Prin evenimentele pe care le vom organiza inclusiv la nivel sportiv, educaţional – de ce nu? – gastronomic, dorim să le stârnim mai mult interesul tinerilor, mai ales că nu ne vom rezuma doar la Bucureşti, ci vom ajunge şi în alte oraşe, pentru a arăta că Franţa şi România se sărbătoresc împreună în aceste şapte luni. Eu cred că la final vom putea remarca un salt calitativ în relaţiile noastre, într-un moment foarte important pentru România, primul semestru din 2019, când va asigura preşedinţia Uniunii Europene”./ovidiu/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 octombrie)