Un monument istoric unic în Europa, inaugurat în staţiunea Buziaş

Un monument istoric unic în Europa va fi inaugurat, astăzi, în staţiunea Buziaş, după o amplă reabilitare. Autorităţile au făcut toate pregătirile pentru a recrea atmosfera de epocă din timpul Împăratului Franz Joseph, iar turiştii sunt invitaţi să admire costumele vremii şi să asiste la o serie de evenimente culturale. Corespondenta noastră Alina Bujancă transmite.
Reporter: Colonada din Buziaș, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost restaurată cu peste un milion de euro, bani de la bugetul local, lucrările fiind executate de o echipă de meșteri în lemn din Baia Mare. După ani de zile în care a zăcut în paragină, aceasta și-a recăpătat strălucirea de altădată, astfel încât acum turiștii pot străbate 533 de metri pe sub aleile acoperite și pavilioanele sculptate, care fac legătura între diferite clădiri ale vechiului complex balnear din parcul central. Pentru a sărbători cum se cuvine restaurarea acestui monument unic în Europa prin lungimea și frumusețea sa, autoritățile vor organiza, începând cu ora 12:00, un spectacol de neuitat, care va reconstitui vizita la Buziaș a împăratului Franz Joseph, cel care a construit colonada pentru consoarta sa, Împărăteasa Sissi./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 octombrie)