Evenimente organizate la comemorarea victimelor din Colectiv

O slujbă de pomenire, un concert şi o piesă de teatru în premieră, difuzată de Radio România Actualităţi. Acestea sunt principalele evenimente organizate astăzi, în ziua în care se împlinesc 2 ani de la incendiul din Clubul Colectiv.
Patriarhia Română anunţă că, începând cu ora 11:30, va fi oficiată o slujbă de pomenire la Biserica Sfântul Nicolae Broşteni din Bucureşti. Evenimentul are loc în faţa crucii de marmură ridicate în memoria celor care şi-au pierdut viaţa. La prânz este programată apoi o rugăciune la monumentul din faţa Clubului Colectiv. De la ora 18:00 are loc un concert, Luna Amară, Ccoma sau Subcarpaţi sunt câteva dintre formaţiile care vor cânta la Arenele Romane. O parte din fondurile strânse vor fi folosite în beneficiul victimelor de la Colectiv. Spectacolul radiofonic intitulat „64” este un alt eveniment legat de incendiul de la Clubul Colectiv. Va fi difuzat diseară, în premieră, la Radio România Actualităţi. Scenariul radiofonic şi regia artistică sunt semnate de Ilinca Stihi, artist multipremiat în ţară şi străinătate. În prefaţa spectacolului sonor, Ruxandra Săraru va purta un dialog cu regizoarea. Spectacolul va fi difuzat începând cu ora 23:05./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 octombrie)