Preşedintele Klaus Iohannis a marcat împlinirea a doi ani de la tragedia din clubul Colectiv

Preşedintele Klaus Iohannis a marcat azi împlinirea a doi ani de la tragedia din clubul Colectiv postând pe pagina sa de Facebook o imagine în care apar numele celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din 30 octombrie 2015. Înşiruirea de nume şi vârste ale victimelor, pe un fond închis la culoare, a devenit coperta – imaginea de fundal – a contului său. Astăzi la prânz o slujbă de pomenire a fost oficiată la monumentul ridicat în apropierea clădirii în care a funcţionat clubul bucureştean, iar în această este programat un concert caritabil în beneficiul celor care încă se refac în urma incendiului. Tot în această această seară Radio România va difuza, după ştirile de la ora 23:00, un spectacol inspirat din drama de la Clubul Colectiv, intitulat „64” – o piesă de Ilinca Stihi ce combină mărturii ale celor care au fost la locul tragediei cu fragmente din viaţa unor personaje imaginare. /aburtica/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie)