Anul 2017 va fi considerat ca unul dintre anii cu cele mai ridicate temperaturi

Anul 2017 va fi unul dintre anii cu cele mai ridicate temperaturi din istorie, ca urmare a fenomenului de încălzire globală provocat de utilizarea combustibililor fosili, afirmă Organizaţia Meteorologică Mondială. Raportul a fost făcut public la începutul Conferinţei ONU privind schimbările climatice, care se desfăşoară în Germania, la Bonn.
Cu prilejul celei de-a XXIII-a conferinţe pentru climă organizată de ONU, secretarul general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale a subliniat astăzi că ultimii trei ani sunt cei mai calzi care au fost înregistraţi vreodată şi se înscriu în tendinţa de încălzire pe termen lung a planetei. Sub efectul puternicului fenomen meteorologic El Nino, 2016 ar urma să-şi păstreze statutul de anul cel mai cald din istorie, în timp ce anii 2015 marcat şi el de acest fenomen meteorologic şi 2017 îşi vor disputa locul al II-lea şi al III-lea. El Nino, este un fenomen care se produce odată la 3 sau 7 ani şi afectează temperaturile, curenţii şi precipitaţiile. Marcat de evenimente extreme record, în anul 2017 s-au produs uragane de o intensitate fără precedent în Caraibe şi în Altantic, vârfuri de temperatură de peste 50 de grade Celsius în Asia şi o secită durabilă în Africa de Est. La Bonn reprezentaţii 196 de ţări trebuie să se pună de acord asupra regulilor aplicării Acordului de la Paris care vizează menţinerea încălzirii sub 2 grade celsius, în raport cu era preindustrială. Potrivit mai multor studii, angajamentele actuale nu sunt suficiente şi ar duce la o încălzire de 3 grade Celsius, precizează Agenţia Francepress.
Conferinţa ONU privinmd schimbările climatice de la Bonn este prima reuniune majoră pe această temă după ce preşedintele Statelor Unite, Donlad Trump a anunţat intenţia de a retrage Statele Unite din acordul de la Paris./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 noiembrie)