Belarus și România urmează să semneze acorduri în domeniile educației și culturii

Republica Belarus și România intenționează să semneze acorduri în domeniile educației, culturii și cercetării – scrie agenţia de ştiri BELTA, menţionând că, în perioada 9-10 noiembrie, ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, se află într-o vizită oficială la Minsk. „Acordăm o atenție deosebită consolidării cadrului juridic care ar facilita schimburile și proiectele bilaterale cu participarea instituțiilor și a specialiștilor din cele două țări. Astfel, acum se lucrează la acordul privind cooperarea în domeniul învățământului superior şi la încheierea unui program de cooperare în domeniul culturii între Ministerul Culturii și Identităţii Naționale al României și Ministerul Culturii din Belarus” – a declarat Teodor Meleşcanu, citat de BELTA. Totodată, şeful diplomaţiei române a menționat că s-a convenit asupra conţinutului unui acord privind cooperarea în domeniul științei și tehnologiei între Ministerul Cercetării și Inovării din România și Comitetul de Stat pentru Cercetare și Tehnologie din Republica Belarus. „Părțile mai trebuie să stabilească data semnării documentului” – a adăugat ministrul Meleşcanu./sdan/menescu

(www.belta.by – 9 noiembrie)