România are asigurate stocurile de gaze naturale pentru iarnă, informează Ministerului Energiei

România are asigurate stocurile de gaze naturale pentru iarnă, iar aprovizionarea consumatorilor va fi realizată în condiţii normale şi cu respectarea standardelor tehnice, potrivit programului stabilit de executiv, informează Ministerului Energiei într-un comunicat. Şi Romgaz, principalul producător intern de gaze naturale, a precizat ieri, la reuniunea specială privind programul de iarnă, că are înmagazinate cantităţi mai mult decât duble faţă de stocul minim obligatoriu. Aceste precizări au fost făcute după ce directorul Transgaz, Ion Sterian, a susţinut ieri, în faţa Comisiei parlamentare privind activitatea ANRE, că stocul de gaze este cel mai mic din ultimii patru, chiar cinci ani, iar în perioada de iarnă România va trebui să importe gaze pentru a asigura necesarul de consum pentru populaţie./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 noiembrie