PNL începe negocierile cu reprezentanţii altor partide din parlament pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură

PNL începe astăzi negocierile cu reprezentanţii altor partide din parlament pentru susţinerea moţiunii de cenzură pe care conducerea formaţiunii a anunţat aseară că o va depune împotriva Guvernului Tudose. Documentul va fi depus atunci când vor fi întrunite condiţiile procedurale şi politice – a spus liderul formaţiunii, Ludovic Orban.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că vor fi organizate campanii de informarea cetăţenilor la nivel naţional şi mai multe mitinguri în Bucureşti şi în ţară. De asemenea, el a declarat că, pe lângă negocierile fireşti cu partidele din opoziţie, fiecare parlamentar liberal va încerca să convingă un coleg din coaliţia de guvernare să susţină moţiunea.
Ludovic Orban: „Am luat decizia de a constitui trei grupuri de lucru: politic, un grup pentru dialogul cu societatea, un grup de lucru organizatoric. Mandatul grupului de lucru politic este de a purta negocieri cu toate partidele parlamentare, cu toate grupurile politice, mai puţin PSD. De asemenea, am mandatat fiecare parlamentar al partidului să poarte negocieri individuale cu parlamentari care sunt încă astăzi în majoritatea guvernamentală pentru a încerca să-i determine să ni se alăture”.
Ludovic Orban mai spune că, indiferent de animozităţile apărute în timp între formaţiunile din opoziţie, situaţia actuală impune o depăşire a orgoliilor şi crede că moţiunea va fi votată şi de cei care până acum au declarat că nu vor mai susţine proiectele liberalilor.
Nu sunt primele demersuri ale liberalilor în privinţa modificărilor la Codul Fiscal, adoptate recent prin ordonanţă de urgenţă  de executiv. PNL a sesizat ieri Avocatul Poporului în acest sens. Victor Ciorbea a precizat că instituţia pe care o conduce va analiza argumentele liberalilor, dar aşteaptă şi anunţatele sesizări ale sindicatelor pe această temă./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 noiembrie)