Parlamentul European a adoptat o lege vizând limitarea importurilor ieftine din China

Parlamentul European a adoptat, miercuri, legislaţia ce îşi propune să protejeze întreprinderile din Uniunea Europeană de importurile excesiv de ieftine din China. Noua lege, care a fost adoptată cu 554 de voturi pentru şi 48 împotrivă, modifică reglementările privind dumpingul şi subvenţiile din partea unor state terţe, precum China. Totodată, legislaţia permite anchetatorilor să ia în considerare standardele de mediu şi de muncă, atunci când stabilesc taxele de import. Legea, ce va intra în vigoare înainte de sfârşitul acestui an, survine după ce China a cerut să nu mai fie tratată ca un caz special, începând din decembrie 2016, la 15 ani după ce a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). În viitor, UE va stabili că s-a produs dumping dacă preţurile pentru export sunt mai mici decât preţurile interne, pentru toate statele membre ale OMC. Totuşi, va face excepţii pentru cazuri de „denaturări semnificative ale pieţei”, precum intervenţia excesivă a statului, o excepţie care se aşteapă să acopere multe firme chineze. Comisia Europeană urmează să redacteze un raport cu privire la China, după intrarea în vigoare a legii, evidenţiind exemple de denaturare a pieţei./mbrotacel/menescu

(REUTERS – 15 noiembrie)