Iulia Nicole Lupu, o adolescentă din Piatra Neamţ, care a câştigat concursul Elite Model Look România 2017, va reprezenta România în competiţia mondială de la Milano, Italia programată pe 29 noiembrie 2017. Anul acesta, 64 de tineri concurează pentru unul dintre cele 15 contracte Elite la Finala Mondială a Modelului Elite 2017. Competiţia este acerbă, iar răsplata pe măsură! Câştigătorii vor lucra pentru cele mai reprezentative branduri din domeniu. Înfiinţat în 1983, Elite Model Look este cel mai prestigios concurs de modele din lume. De-a lungul anilor, a descoperit şi lansat Super Modelele lumii, printre care se numără Cindy Crawford, Gisele Bundchen, Lara Stone şi Alessandra Ambrosio. În fiecare an, peste 350.000 de aspiranţi, fete şi băieţi, din peste 30 de ţări participă la această competiţie, fiind o rampă de lansare, nu doar pentru o carieră în modelling, ci şi spre notorietatea internaţională. Nicole Lupu împlineşte 17 ani pe 5 decembrie şi este elevă la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, unul dintre cele mai bune licee din judeţul Neamţ. Pietreanca susţine că a auzit despre Elite Model Look când mama ei i-a spus despre Cindy Crawford, pe care o admiră foarte mult. După ce s-a documentat, a aflat că a fost descoperită prin acest concurs. Adolescenta a luat legătura cu cei care organizează concursul în România şi a ajuns acum să reprezinte România în finala mondială. Noi îi ţinem pumnii, transmite corespondentul RRA, Gianina Buftea./aboboc