RIA NOVOSTI: MAE rus a enumerat condițiile pentru prelungirea mandatului Mandatului Mecanismului Comun pentru anchetarea atacurilor chimice din Siria al ONU

Mandatul Mecanismului Comun pentru anchetarea atacurilor chimice din Siria al ONU și Organizației pentru interzicerea armamentului chimic pentru Siria poate fi prelungit numai dacă se ține cont de toate propunerile Rusiei. Moscova este dispusă să poate consultări, a declarat pentru RIA NOVOSTI directorul Departamentului pe problemele neproliferării și controlului armamentului din cadrul Ministerului de Externe al Federației Ruse, Mihail Ulianov. „Nu considerăm că are vreun sens prelungirea tehnică. Pot fi organizate consultări, iar dacă ele se dovedesc productive, peste un timp, poate nu foarte îndelungat, Consiliul de Securitate va decide reluarea activității Mecanismului Comun de Anchetă. Dar acum nu este deloc nevoie să ne grăbim” – a declarat Ulianov. Oficialul rus a răspuns afirmativ la întrebarea referitoare la posibilitatea reluării după un timp a mandatului Mecanismului Comun pentru anchetarea atacurilor chimice din  Siria, în cazul în care vor fi luate în considerare toate propunerile Rusiei. „Da, dar numai dacă se va ține cont de propunerile rusești, acestea sunt cuvinte-cheie. Pentru că nu vom mai răbda, asta este sigur, o asemenea lipsă revoltătoare de profesionalism și lipsă de responsabilitate din partea conducerii Mecanismului Comun de Anchetă, care cea de care a dat dovadă domnul Edmond Mulet„, a declarat Ulianov, citat de RIA NOVOSTI./snicolau/dsirbu

www.rian.ru – 17 noiembrie