Calendarul evenimentelor, 19 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministerul Sănătăţii organizează concursul de Rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 2017, care se va desfăşura, descentralizat, în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara

– Partide

* Constanţa: Conferinţa PMP Constanţa, în vederea alegerilor pentru Consiliul Executiv Judeţean – ora 12:00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, şi prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, Liviu Brătescu – ora 13:00, la sediul PNL Iaşi

– Culte, Biserică

* Parohia Șerban Vodă din Bucureşti găzduieşte conferința cu tema „Biblia – o carte? Ce mai spune ea omului de azi?” – ora 18:00. Invitat: Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

– Ambasade

* Ambasadele Republicii Federale Germania, Franţei şi Bulgariei în România organizează o ceremonie comună de comemorare a victimelor violenţei şi războiului, în centrul căreia se vor afla victimele războiului, violenţei şi terorii – soldaţi şi civili -, persoane condamnate la muncă silnică, persoane persecutate şi strămutate forţat. Din program:

  • ora 10:00 – la Cimitirul soldaţilor germani „Pro Patria”, Şos. Olteniţei nr. 7
  • ora 11:30 – la Parcela Eroilor Francezi din Cimitirul Bellu Militar, Şos. Olteniţei nr. 1

– Minorităţi

* Evenimentul „Căsnicii 45+, Lecţii de viaţă”, în cadrul căruia vor fi sărbătorite 62 cupluri – familii halahice şi familii mixte, membri ai Comunităţii Evreilor din Bucureşti – ora 11:00, la Templul Coral. Evenimentul este organizat de Fundaţia Filderman, în parteneriat cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic şi Comunitatea Evreilor Bucureşti

– Social

* Marş organizat de Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere – ora 12:15, în Parcul Izvor, Rondul Bicicliştilor

– Învăţământ, Cercetare

* Iaşi: Conferinţă de presă în care vor fi prezentate concluziile Consiliului Naţional al Rectorilor – ora 9:30, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Sala Direcţiei Generale Administrative din Corpul T, Rectorat

– Cultură

* Concert susţinut de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş, eveniment ce reuneşte interpreţi lansaţi, promovaţi şi consacraţi de Radio România – ora 17:00, la Sala Radio. Un concert Radio România. Parteneri media: Radio Antena Satelor, Radio România Actualităţi

* În cadrul programului „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”, are loc un concert susţinut de formația Lupus Dacus – orele 10:00 și 12:30, la Ateneul Român. Interpreți: Andrei Moţ (toaca, djembe, darbuka, chimes, rainstick, tobe), Marcel Sapcu (cimpoi medieval, schalmei, fluiere de diferite tonalitati, tulnic), Cristian Sapcu (tapan, duduk, blockflote bas), Petrică Turcu (chitară şi djembe) şi Maria Luisa Sapcu (tamburină veche şi tilincă)

* Teatrul „Ion Creangă” prezintă premiera oficială a celei mai recente producții – Bekkanko, de Asayo Fujita, în traducerea lui Vlad Massaci – ora 11:00, la Teatrul Metropolis, Str. Mihai Eminescu nr. 89

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 19 noiembrie – 7 decembrie,  în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, cea de-a VI-a ediţie a Salonului Naţional de Arte Vizuale „Interferenţe”. Evenimentul cultural, dedicat artistului Constantin Piliuţă (1929-2003), este organizat de Societatea Culturală „Expo-Art” Botoşani, curator fiind pictorul Liviu Şoptelea. Vernisajul expoziţiei va avea loc de la ora 11:00, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”

* Constanţa: Ansamblul The Red Army Choir (Corul Alexandrov) susține concertul „The Great Revival” (Marea Renaștere), închinat memoriei membrilor Corului care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut – ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța

* Sinaia: Recitalul „Microcosmos Muzical” – ora 12:00, la Casa Memorială „George Enescu”

* Cernăuţi, Ucraina: Eveniment aniversar pentru TVR Iaşi cu ocazia împlinirii în această lună a 26 de ani de televiziune regională (18 – 19 nov.). Astăzi de la ora 14:00, Palatul Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină găzduieşte un spectacol de folclor extraordinar

* Milano: În cadrul Festivalului Internaţional Bookcity din Milano (16-19 nov.), este prezentată lucrarea autobiografică „Jurnalul fericirii” a lui Nicolae Steinhardt – ora 13:45, la Museo delle Culture del Mondo di Milano. Evenimentul, desfăşurat sub patronajul Consulatului General al României la Milano, are loc în contextul în care, în iulie 2017, la împlinirea a 105 ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt, Academia Română i-a acordat titlul de academician postmortem

* Lucca, Italia: Biserica „Sfânta Giulia” va găzdui, de la ora 16:00, vernisajele a două expoziţii colective de fotografie: „România de poveste” şi „Urme ale artiştilor italieni la Iaşi”  – Piața Suffragio 1

– Sport

* Au loc două meciuri din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal:

  • CS Concordia Chiajna – AFC Astra Giurgiu – ora 18:00, pe stadionul Concordia – Chiajna
  • FC Dinamo Bucureşti – CFR 1907 Cluj – ora 20:45, pe stadionul Dinamo – Bucureşti

* Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti primeşte replica polonezelor de la Vistal Gdynia în grupa A a Ligii Campionilor – ora 16:00, la Sala Dinamo – Bucureşti

* Liga Naţională de handbal feminin programează un joc din etapa a 10-a: CS Rapid USL Metrou Bucureşti – ASC Corona 2010 Braşov – ora 16:30

* Are loc un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Dinamo Bucureşti – CSM Focşani 2007 – ora 19:00

* Braşov: Este programat un meci din etapa a patra a Superligii Naţionale de polo pe apă: Corona Sportul Studenţesc – AMEFA Arad – ora 10:30, în Bazinul Municipal Braşov

* Magdeburg: HC Dobrogea Sud Constanţa joacă în deplasare cu SC Magdeburg (Germania) în prima manşă a turului 3 preliminar al Cupei EHF la handbal masculin – ora 16:00

– S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie

 

* Se împlinesc 40 de ani (1977), de când, între 19 şi 20 noiembrie, președintele egiptean Anwar El Sadat devenea primul lider arab al Orientului Mijlociu care a efectuat o vizită oficială în Israel, în cadrul căreia a avut întâlniri cu premierul israelian Menachem Begin și a susţinut un discurs în Knesset, la Ierusalim. Vizita, care a revoltat lumea arabă, a avut loc la invitaţia premierului Begin, care dorea începerea unor negocieri de pace. În 1978 se semnează acordul de pace la Camp David, ulterior cei doi oficiali primind Premiul Nobel Pentru Pace

* Acum 38 de ani, în data de 19 noiembrie 1979, din Depoul Ciurel a plecat în staţia Semănătoarea primul tren de metrou care, de la peron a primit primii călători ai metroului. Până la data de 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării metroului, acesta a funcţionat cu călători, fiind singurul metrou care în perioada de probe a funcționat cu călători. Primul tronson de metrou al Magistralei I, cu o lungime de 8,1 Km, pe distanţa Semănătoarea – Timpuri Noi, a fost pus în funcţiune pe 16 noiembrie 1979. Trei zile mai târziu, din Depoul Ciurel pleca primul tren de metrou care a primit călători. Primele şase staţii de metrou construite au fost Semănătoarea (actuala Petrache Poenaru), Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii şi Timpuri Noi

* Cu 27 de ani în urmă (1990), în zilele de 19 şi 21 noiembrie, avea loc la Paris, reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE). În ultima zi a Conferinţei a fost semnată Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, care a marcat un punct de cotitură în istoria CSCE, deschizând calea transformării sale într-un forum instituţionalizat de dialog şi negocieri, cu o structură operaţională (documentul a fost semnat şi de România). Au fost adoptate documente importante în domeniul dezarmării (Tratatul CFE ş.a.). De la 1.I.1995 se numeşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Schimbarea denumirii s-a hotărât la reuniunea la nivel înalt a CSCE de la Budapesta, din 5-6.XII.1994)

* Tot acum 27 de ani şi tot la Paris, avea loc semnarea Tratatului privind limitarea forţelor convenţionale în Europa (Tratatul CFE), încheiat între cele 22 ţări membre, la acel moment, ale NATO (16) şi ale Tratatului de la Varşovia (6), care a marcat oficial sfârşitul „Războiului Rece” (a intrat definitiv în vigoare la 17.XI.1995)

* China lansa cu succes, acum 18 ani (1999), prima sa navă spațială, Shenzhou 1, marcând astfel startul propriului ei program spaţial. Naveta nu avea nici încărcătură şi nici oameni la bord. După doar 4 ani, în 2003, asiaticii reuşeau să trimită în spaţiu primul lor astronaut, Yang Liwei, alăturându-se astfel celorlalte două ţări cu performanţe similare, Rusia şi SUA. De atunci, alte 4 misiuni chineze cu echipaj uman au fost lansate pe orbita terestră

Aniversări – Comemorări

– Lasata secului Postului Crăciunului (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– „Ziua Bărbatului”, stabilită prin decretul semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 3 martie 2016; potrivit iniţiatorilor, actul normativ are drept scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională

– „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”; se organizează începând cu anul 1994, în semn de omagiu pentru citologul american de origine română George Emil Palade. NOTĂ: Citologul american de origine română George Emil Palade (19.XI.1912-8.X.2008) a elucidat ultrastructura celulelor; a descoperit (în 1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; Premiul Nobel pentru medicină pe 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975

– 1799: A murit poetul Alecu Văcărescu (n. 1767 sau 1769). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al morţii 1798

– 1837: S-a născut Aron Densuşianu, istoric şi critic literar (a fost unul dintre primii critici literari români care s-au consacrat studierii constante a literaturii române), poet şi folclorist; unul dintre membrii marcanţi ai ASTREI; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1900) – 180 de ani

– 1898: S-a născut Franz Xaver Dressler, organist, dirijor, compozitor şi profesor (m. 1981)

– 1908: S-a născut geograful Victor Tufescu; preocupări în domeniul geografiei aplicate; de numele său se leagă înfiinţarea Colectivului de cercetări geografice al Academiei Române, integrat apoi Institutului de Geologie-Geografie (1958); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2000)

– 1912: S-a născut George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; Premiul Nobel pentru medicină pe 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975 (m. 2008) – 105 ani

– 1913: S-a născut Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (m. 1948). NOTĂ: Site-ul www.cnr-unesco.ro dă ca dată a naşterii 21.XI.1913

– 1919: A murit Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1858)

– 1921: S-a născut prozatorul şi istoricul literar Dinu Pillat; fiul poetului Ion Pillat; arestat în 1959, judecat în lotul „C. Noica-Pillat”, condamnat la 25 de ani de muncă silnică, eliberat în 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din R.P.R.) (m. 1975). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 20.XI.1921

– 1922: A murit Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (n. 1872) – 95 de ani

– 1923: S-a născut Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (m. 2008)

– 1930: S-a născut Nicolae Niţescu, interpret de romanţe şi muzică uşoară; a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963) (m. 2012)

– 1933: S-a născut Nicolae Rainea, singurul arbitru român care a oficiat trei Mondiale şi un European; alături de francezul Joel Quiniou (n. 1950) și ungurul Karoly Palotay (n. 1935), se află în grupul „Cavalerilor fluierului”, de pe „Bătrânul Continent”, convocați la trei Mondiale; printre reperele carierei se mai regăsesc finala Campionatului European din 1980 și ultimul act al Cupei Campionilor Europeni, din 1983 (m. 2015)

– 1935: S-a născut botanistul-morfolog şi profesorul Constantin I. Toma; cercetări de biologie vegetală; membru titular al Academiei Române din 2012

– 1936: S-a născut Sorin Mărculescu, poet, eseist şi traducător (în special din literatura spaniolă, dar şi din cea engleză, franceză sau germană)

– 1937: S-a născut actorul Ion Fiscuteanu (m. 2007) – 80 de ani

– 1937: S-a născut Ioan Tugearu, unul dintre cei mai mari balerini români şi coregraf cu preocupări atât în sfera baletului clasic cât şi în cea a dansului contemporan – 80 de ani

– 1939: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) Emil Constantinescu, jurist, geolog, profesor şi om politic; fost preşedinte al României în perioada 29.XI.1996-20.XII.2000; membru fondator al Alianţei Civice, preşedinte al Academiei Civice (1991-1994), preşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (din 1992), preşedinte al Convenţiei Democrate Române (1992-2000), preşedinte al partidului Alianţa Populară (din 2003 până în 2008 când Alianţa Populară a fuzionat cu PNL); rector al Universităţii Bucureşti (1992-1996); a creat Fundaţiile Forumul Academic Român

– 1947: S-a născut Liviu Tudan, compozitor şi instrumentist (basist), liderul trupei „Roşu şi Negru” (m. 2005) – 70 de ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Chişinău: Cetăţenii cu drept de vot sunt aşteptaţi, astăzi, la urne pentru a participa la referendumul privind destituirea primarului Dorin Chirtoacă. Referendumul, o premieră pentru Republica Moldova, a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi este susţinut de alte două formaţiuni politice de stânga, respectiv Partidul Comuniştilor şi „Partidul Nostru”

– Berlin: Termen limită pentru formarea unui guvern de coaliție alcătuit din conservatori, liberali și ecologiști; un eșec al discuțiilor ar putea duce la noi alegeri legislative

– Harare, Zimbabwe: Urmează să aibă loc o întâlnire între șeful statului, Robert Mugabe, și reprezentanţi ai armatei. De asemenea, este anunţată o reuniune a partidului de guvernământ, pentru a discuta despre plecarea liderului în vârstă de 93 de ani, care până acum a refuzat să demisioneze

– New Delhi: 35.000 de alergători sunt de așteptaţi la linia de start a semimaratonului din New Delhi, cursă ce va avea loc în ciuda nivelurilor ridicate de poluare din capitala Indiei

– Dijon, Franţa: Cea de-a 157-a ediţie a prestigioasei Licitaţii de vinuri de la Hospices de Beaune

– Los Angeles: Ceremonia de decernare a „American Music Awards”

– Fontainebleau, Franţa: Licitație cu vânzare a uneia dintre ultimele frunze de dafin din aur, ce compuneau coroana lui Napoleon

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Bărbatului”, a fost fondată în 1999 de către dr. Jerome Teelucksingh, în prezent sărbătorindu-se în peste 60 de ţări din întreaga lume

– „Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier”, marcată în cea de-a treia duminică a lunii noiembrie pentru a conştientiza impactul accidentelor rutiere şi necesitatea unor măsuri de prevenire a lor; iniţiată de RoadPeace (organizaţie caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistenţă victimelor accidentelor rutiere) în 1993 şi stabilită de ONU prin Rezoluţia 60/5 privind ameliorarea siguranţei rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005

– „Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor”, lansată în 2000, de către „The Women’s World Summit Foundation” (WWSF), pentru a mobiliza şi îndemna guvernele şi societăţile să ia măsuri pentru a preveni abuzul asupra copiilor

– ONU a desemnat (în iulie 2013) data de 19 noiembrie ca „Ziua Mondială a Toaletelor”, în urma unei propuneri făcute de reprezentantul statului Singapore; în cadrul Adunării Generale a ONU, diplomatul singaporez a precizat că peste 2,5 miliarde de persoane din lume nu au acces la instalaţii sanitre corespunzătoare; această zi a fost definită, încă din 2001, de „World Toilet Organization” şi este sărbătorită anual pentru a sublinia importanţa instalaţiilor sanitare şi a canalizării

– Ziua Naţională a Principatului Monaco; sărbătoarea Prinţului (Ziua instaurării actualei dinastii – Grimaldi, în 1949)

– 1665: A murit pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (n. 1594)

– 1799: S-a născut René Caillié, cercetător şi călător francez, care la început de secol XIX a reuşit să traverseze Sahara şi să se şi întoarcă din „Africa Neagră” (o adevarată victorie în acele timpuri) pentru a povesti cele trăite în locurile din inima continentului rămase încă necunoscute europenilor. Cea mai mare reuşită a călătoriei lui Caillié a fost considerată în lumea ştiinţifică ”descoperirea” oraşului Tombouctou, situat ”undeva” la sud de deşertul Sahara. René Caillié a fost primul european care a reuşit să pătrundă în oraşul interzis creştinilor şi să-l observe timp de câteva zile (m. 1838)

– 1805: S-a născut Ferdinand, viconte de Lesseps, diplomat şi om de afaceri francez; a înfiinţat Compania Internaţională a Canalului de Suez şi a dirijat, între anii 1859 şi 1869, lucrările de construcţie ale acestuia (m. 1894)

– 1828: A murit Franz Schubert, compozitor austriac (n. 1797)

– 1883: A murit Sir Wilhelm Siemens, metalurgist şi inventator britanic de origine germană, care a brevetat în Anglia procedeul sau de corodare electrochimică; tot el este şi inventatorul pirometrului şi al apometrului (n. 1823)

– 1900: S-a născut scriitoarea germană Anna Seghers; în timpul nazismului a fost în exil în Franţa şi Mexic, apoi s-a stabilit în RDG (m. 1983)

– 1913: S-a născut dirijorul spaniol Ataulfo Argenta (m. 1958)

– 1915: S-a născut biochimistul american Earl W. Sutherland; descoperiri în domeniul mecanismelor de acţiune a hormonilor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1971 (m. 1974)

– 1917: S-a născut Indira Gandhi, om politic indian; preşedinte al Partidului Congresul Naţional Indian (din 1955), ministru în mai multe rânduri, prim-ministru al Indiei (1966-1977, 1980-1984); fiica lui Jawaharlal Nehru, cel dintâi prim-ministru al Indiei independente (m. 1984; asasinată de extremiştii sikh) – 100 de ani

– 1919: S-a născut cineastul italian Gillo Pontecorvo (m. 2006)

– 1921: S-a născut pianistul elveţian de origine maghiară Anda Géza (m. 1976)

– 1933: S-a născut Larry King, cunoscut realizator american de talk-show-uri de radio şi televiziune

 

– 1942: A murit (ucis de soldaţii germani) Bruno Schulz, scriitor, grafician şi desenator polonez (n. 1892) – 75 de ani

– 1944: S-a născut mezzosoprana de origine greacă Agnes Baltsa

– 1949: S-a născut Nigel Bennett, actor, regizor și scriitor britanic de origine canadiană

– 1957: S-a născut cântăreaţa israeliană Ofra Haza (m. 2000) – 60 de ani

– 1961: S-a născut actriţa americană de film Meg Ryan (Margaret Mary Emily Anne Hyra)

– 1962: S-a născut Jodie Foster (nume real: Alicia Christian Foster), actriţă, regizoare şi producătoare americană – 55 de ani

– 1976: S-a născut Jack Dorsey, programator american şi antreprenor cunoscut ca un co-fondator şi CEO al Twitter şi ca fondator şi CEO al Square, o companie de plăţi mobile

– 1998: A murit cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (n. 1919)

– 1998: A murit Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (n. 1928)