Revista presei internaţionale – 22 noiembrie 2017

Orientul Mijlociu continuă să rămână în atenţia presei internaţionale atât ca teatru însângerat al unor evenimente, cât şi prin manevrele politice în vederea soluţionării unor conflicte.
„Gulf Times”, un ziar din Qatar, anunţă că, potrivit unor surse oficiale, „explozia unui camion-capcană din localitatea irakiană Tuz Khurmatu s-a soldat cu moartea a 21 de oameni şi rănirea altor 40 într-o piaţă aglomerată”. Ziarul adaugă că „un oficial al Ministerului irakian de Interne a confirmat atentatul, dar a refuzat să vorbească despre victime”. Referindu-se la acelaşi incident, ziarul egiptean „Al-Ahram” informează că „atentatul a avut loc într-o zonă locuită în principal de turkmeni şiiţi, el nu a fost revendicat, dar se ştie că atentatele cu bombă sinucigaşe sunt de obicei opera militanţilor din cadrul Statului Islamic”.
Altminteri, crizele din Orientul Mijlociu par să îi pună drumuri pe liderii din regiune. Ziarul libanez „Daily Star” anunţă că „premierul Libanului, Saad Hariri, a părăsit Parisul îndreptându-se spre Cairo, capitala Egiptului”. Cotidianul adaugă că „premierul libanez s-a aflat neoficial în Franţa, dar s-a întâlnit cu preşedintele ţării, Emmanuel Macron, declarând la plecare că va vorbi despre toate atunci când va reveni în Liban”. Tot de călătorie s-ar putea pregăti şi preşedintele Iranului, Hassan Rohani, care, după cum aflăm din ziarul francez „Le Figaro”, „a fost invitat de preşedintele Macron la conferinţa pe tema climei care va avea loc în capitala franceză”. Şi tot din „Le Figaro”, aflăm că „preşedintele Rohani a discutat la telefon cu omologul francez, asigurându-l că, cităm, „prezenţa noastră în Irak şi Siria se datorează invitaţiei guvernelor respective” şi că „Iranul nu încearcă să domine regiunea”. Dar surpriza în regiune a venit din partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Iată şi de ce: „Mulţumind Rusiei pentru intervenţia militară pe care a calificat-o drept o ‘salvare a Siriei’, preşedintele Bashar al-Assad s-a întâlnit la Soci cu preşedintele rus Vladimir Putin”, informează cotidianul american „The New York Times”. Ziarul mai precizează că „vizita preşedintelui sirian în Rusia a avut loc luni, dar a fost confirmată public marţi, cu o zi înaintea unei întâlniri tripartite pe tema Siriei, la care vor participa preşedinţii din Iran, Turcia şi Rusia”. Din săptămânalul american „Newsweek” aflăm că „Vladimir Putin urma să discute tot ieri la telefon şi cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, sau cel puţin aşa declarase el după întâlnirea cu Assad”.
În Europa, din cauza crizei sale politice, Germania rămâne ţara care atrage atenţia întregii lumi, iar titlurile articolelor din ziare spun totul. „Locul pe scena lumii este în pericol”, afirmă preşedintele Budestagului, Wolfgang Schäuble, citat de ziarul britanic „The Times”. „Angela Merkel este pregătită să candideze în cazul unor alegeri anticipate”, titrează cotidianul belgian „Le Vif”, „Zilele lui Merkel în calitate de cancelar sunt numărate”, opinează săptămânalul german „Der Spiegel”. „Merkel a uitat vrăjitoria puterii”, titrează „Die Welt”, un alt ziar german. Iar ziarul portughez „Diário de Notícias” vorbeşte despre „pericolul unei Europe post-germane” şi afirmă: „Uniunea Europeană nu este nimic fără Germania”.

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR