GAUDEAMUS 2017 la ora bilanțului

Ediţia 2017 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie, în prezenţa unui public încă numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului. Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 800) şi al vizitatorilor – peste 125.000 – care egalează recordul înregistrat la ediţiile precedente, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România”. Târgul Internaţional GAUDEAMUS, eveniment reper al peisajului cultural românesc de aproape un sfert de secol a avut loc în acest an în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo.

Humanitas-Trofeul Gaudeamus1 - Foto. Alexandru DoleaInvitatul de onoare al ediţiei a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanței Comisiei Europene, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost îndrăgitul scriitor și om de radio Matei Vișniec.

Premiile ediţiei 2017 a târgului, decernate duminică, 26 noiembrie, au fost:

  • Trofeele GAUDEAMUS, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), Nemira și RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3);
  • Trofeul pentru „Cea mai râvnită carte a târgului”, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Litera, pentru volumul „Testamentul lui Abraham” de Igor Bergler;
  • Trofeele Presei pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi agenții de presă au fost câştigate de: TVR, postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi Agenția Națională de Presă Trofeul pentru secţiunea online nu a fost acordat. Posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei.
  • Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Crime Scene Press.
  • Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;
  • Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian”, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie:

Doamnei Irina Oprea și domnului Radu Paraschivescu – pentru traducerea din limba engleză a volumelor cinci și șase ale seriei „Cronicile din Narnia” de C. S. Lewis, publicată de Editura Arthur; – Doamnei Aurora Cornu, doamnei Raluca Barb și doamnei Edith Cottrell, pentru traducerea în limba franceză a volumului „Poeme. Proze scurte”, de Aurora Cornu, ediție bilingvă română/franceză, publicată de Editura Vinea.

Miss Lectura pentru ediţia 2017 a Târgului Internațional GAUDEAMUS a fost desemnată domnişoara Alina Beșliu, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Premiul, constând într-un card cadou în valoare de 300 de lei a fost oferit de Optiplaza.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

Cartea targului-Igor Bergler - Foto. Alexandru DoleaÎn cadrul Târgului a fost organizată finala celei de a XV-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, dedicat elevilor de liceu; câştigătoarele acestei ediţii au fost: locul I – Maria Bucșea, Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu Mureș; locul II – Patricia Pârvu, Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Reșița; locul III – Iulia Iacob, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca. Premiile au fost oferite de Radio România (sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg) și Scribant Distribution distribuitor Schneider&Carioca.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La GAUDEAMUS 2016, 5 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Asociația Club Lions Millennium, Dacia și Scribant Distribution.

Proiectul „Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an, fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor ajungând în acest an la circa 1.500 de volume. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor GAUDEAMUS în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.

Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat, pentru al patrulea an consecutiv, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

Tombola GAUDEAMUS

Derulată pe întreg parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, Tombola GAUDEAMUS a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga numeroase premii: 10 eBook-reader oferite de BRD Groupe Société Générale, 9 carduri cadou, în valoare de câte 300 de lei, oferite de Optiplaza, accesorii pentru echipamente multimedia InfoTouch Systems şi 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 138 lei.

Parteneri GAUDEAMUS 2017

Partener principal: BRD Groupe Société Générale

Sponsor: Dacia

Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii și Identității Naționale

Parteneri: Camerele de Comerț și Industrie din România și Romexpo, CEWE România, Cemrom SA, Treasure&Co, 7Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociația Lions Club Millennium, Optiplaza, Borsec, Euroweb.

Parteneri media: TVR, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, revista Cariere, Caţavencii, ziarul Metropolis, Observator Cultural, revista 22, România TV, Suplimentul de cultură

Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS sau să accesaţi www.gaudeamus.ro . Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).