“Nu îmi e frică să zbor” – seminar gratuit dedicat aviofobilor, pe 7 decembrie – Ziua internațională a aviației civile

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) și FricaDeZbor.ro, primul site din România care tratează aviația din perspectiva aviofobilor, alături de un echipaj de profesioniști din aviație, psihologie și drept, invită persoanele cu frică de zbor să se îmbarce într-o cursă aeriană imaginară, cu “decolarea” pe data de 7 decembrie 2017, ora 10.00, de pe Aeroportul Internațional “Aurel Vlaicu” București-Băneasa, cu prilejul Zilei Internaționale a Aviației Civile.

Acest eveniment, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Aviației Civile, are ca obiectiv principal consolidarea importanței aviației civile internaționale în dezvoltarea socială, economică și culturală a țării noastre, contribuind la îmbunătățirea percepției pe care pasagerii o au în legătură cu transportul aerian, procedurile de siguranță și personalul navigant. Totodată, este pentru prima dată în România când această zi este marcată printr-un astfel de eveniment.

Prin participarea la acest eveniment, pe parcursul a două ore și jumătate, pasagerii cu frică de zbor vor avea ocazia să călătorească în culisele aviației civile, pentru ca la final să dețină toate informațiile necesare, obținute direct de la profesioniști, pentru ocaziile când se vor afla în situația de a zbura cu avionul.

Seminarul “Nu îmi e frică să zbor”, aflat la cea de-a doua ediție, se bucură de susținerea Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile – CIAS, din partea căruia vor participa investigatori și specialiști în analiză și recomandări de siguranță, de la care cei prezenți vor afla care este diferența dintre accident și incident, pentru a le fi mai ușor să filtreze informațiile care apar în presă în contextul producerii evenimentelor de aviație civilă. De asemenea, vor afla cât de sigură este aviația zilelor noastre și cum poate fiecare dintre noi să contribuie la sporirea gradului de siguranță al aviației civile.

“În doar doi ani de la înființarea CIAS, în urma auditului ICAO din anul 2012, România se situa pe locul 4 în Europa și locul 10 în lume în privința siguranței aviației civile. Însă nu ne-am oprit doar la această performanță și am dedicat constant timp și resurse pentru îmbunătățirea și menținerea siguranței aviației civile din țara noastră. Totodată, prin participarea la acest seminar, se concretizează dorința noastră de a conștientiza în rândul pasagerilor cu frică de zbor multiplele oportunități de care aceștia pot beneficia prin intermediul serviciilor aviației comerciale. Astfel, dorim să demitizăm anumite idei preconcepute și temeri, în special cele privind siguranța transportului aerian de pasageri, demonstrând încă o dată faptul că transportul aerian este cel mai sigur mijloc de transport”, a declarat Nicolae STOICA, directorul general al Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).

De asemenea, acest eveniment va aduce în fața aviofobilor un echipaj de zbor al companiei naționale TAROM, care le va arăta acestora cum este pregătită o cursă aeriană, cum este influențată aeronava de toate fenomenele meteo pe care le poate întâlni în zborul său, ce reprezintă toate sunetele care se aud în timpul zborului și care îi fac pe pasageri să tresară și, nu în ultimul rând, ce înseamnă să fii pilot/copilot.

În cadrul evenimentului va fi prezent și Adrian Gabriel LUCA, instructor de parașutism în cadrul Romanian Parachute Association și coach în managementul fricii, de la care cei prezenți vor afla de ce și cum apare teama de zbor, dar și cum poate fi ea gestionată.

Securitatea în aviație va fi și ea dezbătută în cadrul seminarului de către Bogdan ENACHI, reprezentantul Securitas Aviation Security, care operează pe 230 de aeroporturi din Europa, fiind activă în acest domeniu de peste patru decenii.

Cu peste 23.000 de membri doar în Europa, Aircraft Owners and Pilots Association este cea mai mare și influentă organizație de piloți, instructori și proprietari de aeronave din lume. În țara noastră, AOPA și-a asumat, printre altele, să contribuie la creșterea siguranței zborului și să promoveze interesele aviației generale, motiv pentru care un reprezentant al filialei din România le va expune celor prezenți la cea de-a doua ediție a seminarului “Nu îmi e frică să zbor” atât perspectiva sa asupra aviofobiei, cât și soluții practice de tratare a ei.

Pentru pasageri, nimic nu este, însă, mai neplăcut decât a-ți fi pierdut bagajul sau a întârzia cursa aeriană și a pierde o conexiune. Ce drepturi au pasagerii și cum se pot proteja? Răspunsul la această întrebare va fi oferit celor prezenți de către avocați de la ONV LAW, prin departamentul de Dreptul Aviației și Infrastructură Aeroportuară.

“Frica de zbor poate afecta pe oricare dintre noi, mai mult sau mai puțin, indiferent de vârstă. Aviofobia poate avea efecte de amploare, în multe etape ale vieții. Să spui ‹nu îmi e frică să zbor› ar putea însemna acceptarea unei promovări în carieră, ce presupune mutarea într-o zonă greu accesibilă cu mașina, participarea la evenimente importante, petrecerea unei vacanțe fabuloase… iar lista poate continua. Cu alte cuvinte, frica de zbor și excluderea călătoriei cu avionul îți poate restricționa viața. Nu doar prezentul, ci întregul viitor”, este de părere Sebastian RADU, inițiatorul proiectului fricadezbor.ro.

A doua ediție a seminarului “Nu îmi e frică să zbor” le pregătește celor prezenți și o tombolă, realizată cu sprijinul Aeroclubului României, principala instituție de pregătire a piloților sportivi și a viitorilor piloți comerciali din țara noastră. Astfel, la finalul seminarului, unul dintre participanții la eveniment va câștiga un zbor într-un avion de școală, alături de un instructor de zbor. Prin această acțiune practică, reprezentanții Aeroclubului României consideră că aviofobul câștigător va înțelege mai bine ce se întâmplă în spatele comenzilor din cabina de pilotaj, își va diminua senzația lipsei de control pe care o are când călătorește cu avionul și, data viitoare când va trebui să zboare într-un avion de pasageri, va fi mai relaxat.

Mai multe informații despre proiect se regăsesc pe fricadezbor.ro.

 Echipaj: CIAS, TAROM, Romanian Parachute Association, Securitas Aviation Security, ONV LAW, Aeroclubul României.

Parteneri: ORA10.ro, Cupcake Philosophy, blogul victoriagiorgiana.ro.

Pentru mai multe informații:

Simona WIST

Șef Birou Comunicare și Relații Internaționale

Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS)

Telefon: +40 21 2220535

Mobil:   +40 751 192299

Fax:       +40 378 107106

E-mail:   comunicare@cias.gov.ro

Sebastian RADU

Editor și Specialist Online
Inițiatorul proiectului FricaDeZbor.ro

Mobil:   +40 761 395797

E-mail:   radusebastianioan@gmail.com

***

Despre Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS)

CIAS a fost înființat în anul 2010, ca instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor din România, desemnată să organizeze, să conducă, să coordoneze, să controleze și să execute investigația privind siguranța în cazul evenimentelor de aviație civilă, cu scopul determinării faptelor, cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea acestora și să emită recomandări pentru siguranța zborului. CIAS este independent de orice altă anchetă sau investigații și nu are atribuții în stabilirea responsabilităților ori a răspunderii juridice.

Despre FricaDeZbor.ro

Inițiat în 2017, proiectul demarat în urma unei lucrări de disertație, pentru Masterul de Management Aeronautic din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica București, are ca scop centralizarea expertizei tuturor specialiștilor din Aviație, în ajutorul celor afectați de aviofobie și demistificarea domeniului Aeronautic în ochii publicului larg, prin seminarii offline, cât și prin politica editorială de interviuri cu oameni din Aviație, noutăți din domeniu și alte articole pe această temă.