Orchestra Națională Radio, concert în memoria Regelui Mihai I al României

În memoria Regelui Mihai I al României, Orchestra Naţională Radio va modifica programul concertului care va avea loc vineri, 8 decembrie, ora 19.00, la Sala Radio.

Sub bagheta dirijorului Matthias Manasi, programul serii va include, în prima parte, Poemul op. 25 pentru vioară și orchestră, de E. Chausson, Romanța op. 50 în fa major pentru vioară și orchestră, de L. van Beethoven și Meditație din opera Thaïs de Jules Massenet. Solistul invitat al primei părți va fi violonistul Alexandru Tomescu.

În partea a doua a concertului, Orchestra Naţională Radio, alături de Corul Academic Radio, condus de Ciprian Ţuţu, va interpreta Recviemul în re minor, op. 48 de G. Fauré, cu participarea sopranei Veronica Anuşca şi a baritonului Ştefan Ignat.

În prezent director muzical al Nickel City Opera din Buffalo, Statele Unite, Matthias Manasi a colaborat cu orchestre de prestigiu din Europa și Statele Unite, fiind deopotrivă dirijor și un excepțional pianist.

Cu o carieră națională deja consolidată și cu o expunere internațională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparținut lui Ion Voicu. A realizat, câțiva ani la rând, Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale – eveniment pentru viaţa muzicală românească și care i-au conturat reputația de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotați violoniști români.

Cu premii câștigate la concursuri de operă din țară și nu numai, Veronica Anușca este una dintre vocile apreciate ale scenei lirice din România, iar în prezent colaborează frecvent cu Opera Națională din București.

Fost solist al Operei de Stat din Salzburg și prim-solist al Operei Naționale din București, baritonul Ștefan Ignat are în palmares apariții pe scene de referință ale lumii muzicale, iar în stagiunea 2015 / 2016 a interpretat rolul Iago din opera Othello la Metropolitan Opera din New York.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

Biografii

Matthias_Manasi_fotoMatthias Manasi

Un dirijor apreciat atât de public, dar şi de muzicienii cu care a colaborat, Matthias Manasi desfăşoară o frumoasă activitate artistică, în calitate de dirijor şi pianist. A fost capelmaistru al Operei de Stat din Wrcoław, în Polonia, unde a fost responsabil pentru numeroase producţii de operă, iar în 2012 a fost dirijor invitat al Operei Naţionale Polone. A fost director muzical al Festivalului Internaţional Punta din Montevideo, dirijor şef al Orchestrei Camerata Italiana din Napoli, în perioada 2007 – 2010 a fost capelmaistru al Erzgebirgische Philharmonie Aue, iar în anul 2013 a fost dirijor al Operei din Constanţa. Matthias Manasi a avut prilejul de a fi dirijor asistent al lui Miguel Gomez Martinez la Orchestra Radiodifuziunii bavareze şi capelmaistru al Operei din Passau, în Germania.

În timp a colaborat cu Wiener Mozart Orchester, Orchestra Sinfonica di Roma, Orchestra Sinfonica Metropolitana di Bari, Orchestra Operei de Stat din Hanovra, Opera de Stat Braunschweig, Opera din Leipzig, Opera din Kassel, Opera din Oldenburg. A dirijat numeroase spectacole de operă, dintre care amintim: La Bohème, Don Giovanni, Flautul fermecat, Cavalerul rozelor, Parsifal, Olandezul zburător, Macbeth, Pescuitorii de perle, Samson şi Dalila, Evgheni Oneghin, şi a fost invitat să participe la celebrul Festival Rossini în Bad Wildbad.

Personalitatea sa artistică se manifestă şi la claviatura pianului, astfel Matthias Manasi este recunoscut ca un pianist de excepţie care a susţinut concerte şi recitaluri în toată lumea. Pasiunea pentru pian şi dirijat a fost un factor determinant, care l-a însufleţit să studieze în paralel atât pianul cât şi dirijatul, astfel că după studii de pian cu Andrejz Ratusinski şi dirijat cu Thomas Ungar la Universitatea de Muzică din Stuttgart, s-a perfecţionat cu Karl Österreicher în arta dirijorală şi în arta pianistică alături de Carmen Piazzini. În anul 1995 a primit diploma de licenţă pentru interpretare pianistică la Universitatea din Karlsruhe şi o diplomă de dirijat în cadrul Universităţii de Muzică din Stuttgart, în 1996. A participat la cursuri de măiestrie interpretativă cu Gianluigi Gelmetti, Jorma Panula, Kurt Masur, iar după terminarea studiilor a fost asistent al lui Manfred Honeck şi Hilary Griffith.

(Noemi Vidu)

Alexandru Tomescu

Alexandru Tomescu_fotoCel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu (născut în 1976), întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius.

Fiu al unei familii de muzicieni, studiază primii șapte ani cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate, trebuie menţionate Concursul Paganini (Genova, 1995), Concursul Marguerite Long Jacques Thibaud (Paris, 1999) şi Concursul George Enescu (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus  (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

Din anul 2007, în urma unui concurs, îi este încredinţată, deocamdată până în 2018, vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată, în care, sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în zeci de localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe  inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics.

O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.

Ciprian Țuțu

Ciprian_Tutu_fotoNăscut la Braşov în 26 octombrie 1979, dirijorul Ciprian Ţuţu a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală), beneficiind de îndrumarea maeştrilor Nicolae D. Bica (Dirijat coral), Ludovic Bács (Dirijat vocal-simfonic) și Dan Buciu (Tehnici moderne de analiză muzicală). Între anii 2006-2010 a participat la cursuri susţinute de dirijorii Victor Dumănescu (Academia de Muzică din Cluj-Napoca), Octav Calleya (Conservatorul Superior de Muzică din Malaga, Spania) şi Mihai Diaconescu (Universitatea de Muzică din Bucureşti).

În anul 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, obţinând titlul de Doctor în Muzică. În anul 2015 absolvă cursurile postdoctorale din cadrul Universității Transilvania din Brașov, având ca temă de cercetare Vocea umană și implicațiile ei în interpretarea corală contemporană. Ciprian Ţuţu a desfăşurat activităţi didactice în cadrul mai multor instituţii de învăţământ brașovene. Din anul 2004 este cadru didactic titular la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din BrașovÎn prezent ocupă funcția de lector universitar, activând ca dirijor al clasei de operă (2004 – prezent), dirijor al corului specializării Pedagogie Muzicală (2005 – prezent), dirijor al orchestrei Facultăţii de Muzică (2009-prezent).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov, ansamblu ale cărui origini le găsim în Reuniunea Română de Gimnastică şi Cântări, înfiinţată odinioară de însuşi compozitorul Gheorghe Dima şi a cărei continuitate a fost asigurată prin activitatea dirijorilor Constantin Bobescu şi Nicolae D. Bica.

Activitatea dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte a cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate. Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii Dmitri Șostakovici din Sankt Petersburg (în program oratoriul Matthäus Passion de Johann Sebastian Bach), iar în anul 2007 a prezentat, alături de Filarmonica din Roma, o lucrare contemporană – oratoriul San Camillo de Lellis de Colafranceschi. A pregătit şi condus peste 10 proiecte de operă cu studenţii specializării Interpretare Muzicală – Canto din cadrul Facultăţii de Muzică Braşov, între care amintim Bastien und Bastiennne în anul aniversar Mozart (2006), Il trittico în anul aniversar Puccini (2008) – spectacol transmis de TVR Cultural, The little sweep de Britten (2011), ş.a.

Reunind studenții celor trei specializări ale Facultății de Muzică din Braşov (Canto, Pedagogie şi Interpretare Muzicală), Ciprian Țuțu a coordonat și dirijat o serie de proiecte vocal simfonice, dintre care amintim: în 2006 Petite messe solennellede G. Rossini, în 2008 Matthäus Passion de J.S. Bach, în 2009 Nelsonmesse de J. Haydn (comemorarea a 200 de ani de la trecerea în neființă a compozitorului austriac), în 2010 Stabat Mater de G. B. Pergolesi, în 2011 Der 42 Psalm de F. Mendelssohn Bartholdy, în 2012 Requiem de W.A. Mozart, în 2013 Requiem de G. Verdi, în 2014 Stabat Mater de Rossini, în 2015 Misa în Sol major de F. Schubert (200 de ani de la compunere) și Gloria în re minor de A. Vivaldi (300 de ani de la compunere).

Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole, dintre care vom enumera doar premierele operelor Madama Butterfly de Puccini, Tosca de Puccini, Il Tabarro de Puccini, Flautul fermecat de Mozart, Il Trovatore de Verdi, operetei Țara surâsului de Lehár şi a oratoriului Stabat Mater de Rossini. De asemenea, Ciprian Țuțu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Brașov, conducând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii și coruri din opere.

În anul 2011 devine membru al cvintetului vocal Anatoly alături de care participă la concerte, recitaluri, festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate. Anul 2014 este marcat de obținerea a două importante distincții pentru palmaresul cvintetului Anatoly: premiul I și trofeul Concursului Coral A ruginit frunza din vii, Chișinău, Moldova, precum și premiul II la Concursul Coral Internațional de la Tolosa, Spania. Împreună cu ceilalți membri ai formației a realizat două compact discuri – Tainica grădină (2012) şi Poveste de Crăciun (2013), precum și un DVD intitulat Ninge iar (2015), pe care le semnează în calitate de interpret (bariton) şi aranjor.

În anul 2015 obține o bursă din partea Universității Transilvania din Brașov și participă la Masterclass-ul Internațional de Dirijat și Cânt Coral de la Sarteano, Italia, unde are posibilitatea să studieze cu Simon Carrington (Yale University SUA și fondator al sextetului vocal The King’s Singers), Brian O’Connell (Boston University din SUA) și Bronislawa Falinska (Padua Music Conservatory, Italia). În prezent Ciprian Țuțu este dirijor al Corului Academic Radio.

Veronica Anușca

Veronica Anușca a absolvit cursurile de licență și masterat ale Universităţii Naționale de Muzică din București, la clasa de canto a prof. univ. dr. Ionel Voineag, iar în prezent este doctorand al aceleiași instituții, sub indrumarea prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu.

Are un palmares impresionant de premii şi distincţii, printre care: Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală Sabin Drăgoi din Timişoara, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto Maeştrii Artei Lirice Petre Ştefănescu – Goangă, Opera Naţională Bucureşti, Premiul II la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Brăila, Premiul I la Concursul Naţional al Liedului Românesc de la Braşov, organizat de soprana Mariana Nicolesco, Premiul III la Concursul Internațional Grand Prix de l’Opera, Opera Națională din București.

Datorită înaltei sale performanțe artistice, Veronica a fost distinsă cu Premiul și Medalia de Excelență pentru Performanță Artistică, la Gala Premiilor UNIMIR, 2011 (Uniunea Muzicienilor Interpreți din România) și Premiul pentru Debut Secţiunea Operă în Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical (2011).

Veronica se bucură de aprecierea publicului românesc fiind invitată de opere, filarmonici și instituții de cultură din toată țara. Este solist colaborator al Operei Naționale din București, unde a debutat în 2010 în cadrul Studioului Experimental de Operă și Balet Ludovic Spiess, cu rolurile Rita de Donizetti și Giulietta din I Capuletti ed I Montecchi de Bellini, iar ca urmare a clasării sale pe locul I la Concursul Internațional Maeștrii Artei Lirice organizat de aceeași instituție (2011), a debutat în rolurile Adela din Liliacul de Strauss, respectiv Oscar din Un ballo in maschera de Verdi. Tot pe această scenă au urmat rolurile Gilda din Rigoletto, Musetta din La Bohème de Puccini și rolul titular din Lucia di Lammermoor, de Donizetti.

Ștefan Ignat

Stefan Ignat_fotoȘtefan Ignat este absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti, promoția 1995. În perioada 1995 -1998 a studiat la Universitatea Mozarteum din Salzburg, beneficiind de o bursă de studii din partea Guvernului austriac iar până în anul 1999 a fost solist al Teatrului de Stat din Salzburg (Austria). Din anul 1999 este prim-solist al Operei Naţionale din Bucureşti, iar din anul 2010 este doctor în muzică.

În anul 1997 a câștigat premiul III și premiul Guvernului japonez la Concursul Internațional de Canto Voci Verdiane de la Bussetto, Italia. În anul 2002 a primit premiul Ohanesian acordat de Forumul Muzical Român,  iar  în anul 2003 i-a fost decernat premiul Arte pentru interpretarea rolului Oedipe din opera lui George Enescu. În anul 2006 a primit premiul revistei Actualitatea muzicală pentru realizarea celor patru producții cu opera Oedipe de George Enescu.  A debutat ca solist în anul 1996 cu rolul Contele de Luna în Il Trovatore de G. Verdi, pe scene din Germania și Austria.

Au urmat o serie de producții și premiere în România și pe scene internaționale (Theater fur Voralberg, Bregenz, Festivalurile de Operă Gars am Kamp și St Margarethen, Austria, Bangkok, Thailanda, Loches și Ramatuel, Franța, Salonic, Grecia, Pedraza, Spania, etc.).

Repertoriul său este variat, dintre cele mai importante roluri din opere amintim: Oedipe din Oedipe de G. Enescu, Wotan, în Aurul Rinului de R. Wagner, Scarpia în Tosca de G. Puccini, Contele de Luna în Trubadurul, Iago în Otello, Nabucco în Nabucco, Germont în Traviata, Amonasro în Aida de G. Verdi.

Participă constant la Festivalul Internaţional George Enescu începând cu ediţia din 2003, când a interpretat rolul titular din Oedipe de G. Enescu, la fel ca şi la ediţia din 2005. La ediția din anul 2007 a participat la Concertul de deschidere, în opera Carmen de G. Bizet cu rolul Escamillo alături de tenorul José Cura şi partea de bariton din Carmina Burana de Carl Orff  împreună cu orchestra Filarmonicii din Munchen, iar la ediţia din anul 2009 a interpretat din nou rolul titular din opera Oedipe de George Enescu, de această dată în producţia realizată de Theatre du Capitole din Toulouse, precum și rolul principal din opera Celan de Peter Ruzicka. La ediția festivalului din anul 2011, a realizat o nouă producție a operei Oedipe de George Enescu și a interpretat Hölderlin, de Peter Ruzicka, împreună cu orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, sub bagheta compozitorului.

La ediția din anul 2013 a Festivalului Internațional George Enescu a interpretat rolul Iago din opera Othello de G. Verdi, în noua producție a Operei Naționale București, în regia Verei Nemirova și sub bagheta lui Keri-Lynn Wilson. Ca și la edițiile anterioare,  a interpretat rolul titular din opera Oedipe de G. Enescu.

În cursul anului 2014 a interpretat rolul Scarpia din opera Tosca de G. Puccini, în noua producție a Operei Naționale din București, sub bagheta dirijoarei Keri-Lynn Wilson, iar în luna februarie 2015 a debutat în rolul Falstaff în producția Operei Naționale din București, sub bagheta dirijorului Guillermo Garcia Calvo și în regia lui Graham Vick. În stagiunea 2015-2016 a făcut parte din echipa care a realizat producția operei Othello (rolul lui Iago) la Metropolitan Opera din New York. A fost ovaţionat pe scenele lumii în rolul Oedipe la Cagliari – Italia, Illinois – SUA, unde, datorită acurateţii muzicale, casa de discuri Albany Records editează un CD cu această capodoperă enesciană. A susţinut la Teatrul Naţional Sao Carlos din Lisabona rolul Wotan din opera Aurul Rinului de Wagner, în regia lui Graham Vick.

În anul 2011 a primit recunoașterea națională sub forma unui premiu important: Premiul Revistei VIP pentru cel mai bun solist de operă al anului 2011. A inițiat proiectul Oedipe pe înțelesul tuturor, un concert-conferință prin care explică publicului creația lui George Enescu, atât din punct de vedere muzical cât și al libretului, facilitând astfel apropierea de capodopera enesciană. Proiectul a fost susținut cu succes la Muzeul George Enescu din București, Casa memorială George Enescu Sinaia și Tescani, Opera Națională din București, Opera Română din Craiova, în cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini, Filarmonica Banatul din Timișoara, Centrul Cultural Casa Artelor, Teatrul Vechi Mihai Eminescu din Oravița, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Sala Patria din Brașov, Universitatea de Muzică din Cluj-Napoca, Casa de Cultură din Beiuș, Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea, Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi, Sala Festivă a Bibliotecii Județene Astra din Sibiu, la Muzeul Național Cotroceni precum și la Institutul Cultural Român de la Praga și New York.

În cadrul ediției din 2017 a Festivalului Internațional George Enescu, a prezentat cu succes Oedipe pe înțelesul tuturor la Liceul român Nicolae Bălcescu din Gyula-Ungaria, Casa de cultură din Reghin și Filarmonica de Stat din Oradea.  Este autorul cărții Oedipe -o viziune interpretativă, publicată în anul 2015 la Editura Muzeului George Enescu. Din 2013 Ştefan Ignat este profesor asociat la Departamentul de Arte al Facultăţii de Litere din Craiova.