Vicepremierii Serbiei și României au discutat despre proiecte comune de infrastructură

Vicepremierul Serbiei, ministrul transporturilor și infrastructurii, Zorana Mihajlovic, a discutat la Belgrad cu vicepremierul României, Ion Marcel Ciolacu, despre colaborarea dintre cele două state în domeniul transporturilor și infrastructurii, inclusiv despre proiectul construcției autostrăzii Pancevo – Timișoara. Mihajlovic a declarat că Serbia a fost interesată și înainte de acest proiect, dar acum este important că și partea română dorește realizarea proiectului și convenirea unui acord privind elaborarea planului de documentație tehnică. Ciolacu a subliniat că acest proiect are susţinere politică din partea Guvernului României și ar fi bine să fie începută cât mai curând documentația tehnică. Ciolacu a adăugat că prin colaborarea la nivel înalt România, Bulgaria, Grecia și Serbia vor avea posibilitatea să discute și alte inițiative și proiecte comune. Mihajlovic a subliniat că există multiple posibilități de cooperare în proiecte regionale, mai ales că săptămâna aceasta Belgradul a fost ales gazda sediului Comunității de transport a Balcanilor de Vest. „Acesta deschide noi posibilități de interconectare a regiunii cu Uniunea Europeană, precum și construirea de noi trasee de căi ferate și rutiere” – a declarat Mihajlovic. Prezent la această întâlnire, ministrul român pentru fonduri europene, Marius Nica, a amintit acordul privind transportul feroviar, prin care se vor reglementa procedurile la frontieră și a propus convenirea unui acord privind transportul rutier, pentru o liberalizare a traficului. Delegațiile au discutat și despre proiecte de trafic fluvial, cele mai importante fiind proiectul de modernizare a ecluzei de la Porțile de Fier 1 și proiectul îmbunătățirii infrastructurii de navigare pe canalul Bega./rmihaj/gpodea

(www.blic.rs – 9 decembrie)