Previziunile săptămânii 11 – 17 decembrie 2017

Luni, 11 decembrie

– Parlament

* ora 15:00 – şedinţă solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii Regelui Mihai I, la care participă preşedintele Klaus Iohannis

* ora 10:00 – Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei – sala Mihai Viteazul

– Senat

* ora 12:30 –  şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 17:00 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului – etaj 6, sala 6057
  • ora 12:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • ora 13:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047
  • ora 14:00 – Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică – nivel 1M, sala 204 – 205

– Camera Deputaţilor

* ora 13:30 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:30 – şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:30 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Şedinţe ale Comisiilor parlamentare:

  • ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, Etaj 1
  • ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul

* Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi UNICEF lansează „Raportul Starea Copiilor Lumii 2017: Copiii în lumea digitală” – ora 12:00, la sediul MCSI. La eveniment vor participa Lucian Șova – ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Pieter Bult – reprezentantul UNICEF în România şi Cătălin Aramă – directorul Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO)

* Dezbatere publică organizată de Ministerul Afacerilor Interne privind proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice – ora 13:00, la Centrul Cultural al MAI, str. Mihai Vodă nr. 17

* Secretarul de stat în cadrul MAE, Victor Micula, participă la conferința „Perspectivele unei cariere diplomatice”  – ora 14:00, la Facultatea de Drept, Universitatea din București

* Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se va întâlni cu participanții înscriși la cursul de bucătar șef – de la ora 14:30, la sediul HoReCa School, Str. Latină nr.6

* Masteratul de Studii de Muncă organizează masa rotundă „Dialogul social şi schimbarea relaţiilor de muncă în România după 2011” – ora 16:00, în Sala Multifuncţională din sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30A, parter. Participă: Gabriel Petrea – ministrul consultării publice şi dialogului social, liderii confederaţiilor patronale şi sindicale, experţi în domeniul relaţiilor de muncă şi industriale

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 200 milioane lei

*  Bruxelles: Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic din cadrul MAE, George Ciamba, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE)

* Şedinţa Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, la sala Grupului PNL din camera Deputaţilor, etaj 2

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de PNL Bistriţa-Năsăud – ora 10:00

* Librăria Sophia organizează vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă „Între tradiţie şi artă” – ora 18:00, la sediul librăriei, Str. Bibescu Vodă nr. 19. Expun elevii Secţiei „Decoraţiuni interioare” a Şcolii de Artă Bucureşti, coordonatonaţi de Elena Borundel şi Silviu Stoica. Invitaţi: părintele Damian Ştefan, Valentin Stoica, artist plastic. Evenimentul se va încheia cu un mini-concert susţinut de: Marian Radu, Mihail Stan, Elena Zaharia

* Ambasada Franței în România, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al României, Agenția națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați şi Institutul Cultural Român, organizează seminarul internațional „Identificarea, definirea și eliminarea violențelor împotriva femeilor” – ora 14:00, la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București, Sala Frescelor. Seminarul va fi deschis de Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România, de Diana Păun, Consilier de stat în cadrul Departamentului Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, care va prezenta un mesaj din partea Președintelui Klaus Iohannis, și de Ana Birchall, deputat, Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019

* Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) prezintă o expoziţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea preşedintelui John F. Kennedy, intitulată „Un vizionar american: Viaţa şi vremurile lui John F. Kennedy”, organizată de Wiener Schiller Productions, în colaborare cu Biblioteca Prezidenţială „John F. Kennedy” – în Holul Central al SNSPA, Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1 (11 – 19 dec.)

*  Adunare Publică comemorativă „Regele Mihai I şi evreii din România. Istorie şi amintiri”, organizată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic – ora 12:00, Str. Sfânta Vineri nr. 9-11

* Bistriţa: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 14:00

* Tulcea: Şedinţa Colegiului Prefectural Lărgit Tulcea – ora 10:00, la sediul CJ Tulcea, sala „Mihail Kogălniceanu”

* Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, organizează un eveniment în cadrul campaniei de informare cu privire la importanța donării de sânge „N-avem sânge!” – ora 9:00, la sediul Primăriei Capitalei

* GLOBUE – Gala Solidarității Internaționale 2017, ediția a III-a – ora 18:30, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic, Calea Dorobanți nr. 50B. Evenimentul este organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe prin Programul României de Cooperare pentru Dezvoltare (RoAid) și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – Biroul Regional pentru Europa și Asia Centrală

* Are loc conferința cu tema „Cercetare în slujba societății – tradiție, inovare și oportunități”, eveniment adresat companiilor care activează în industria alimentară, comunității științifice și autorităților – ora 10:00, în Aula Mare a Facultății de Biotehnologii din cadrul USAMV București, din Bd. Mărăști, nr. 59, sector 1. Evenimentul este organizat de Institutul Național de Cercetare dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, împreună cu Asociația pentru Morărit și Panificație din România – ASMP, Facultatea de Biotehnologii din cadrul USAMV București, Institutul Național de Mașini Agricole – INMA, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA și Asociația Food4Life, sub egida Ministerului Cercetării și Inovării (11 – 12 dec.)

* Iaşi: Dezbatere „Drepturile pacienţilor – între lozincă şi implicare”, organizată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, cu sprijinul Ambasadei Franţei în România – ora 12:00, la sediul Institutului Francez din Iaşi

* Târgu-Mureş: Ediţia 2017 a Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureș va începe cu Congresul Național de Simulare Medicală MEDISIM – ora 9:00, la Centrul de Simulare și Abilități Practice. Zilele UMF Târgu Mureș se desfăşoară în perioada 11 – 15 decembrie şi vor cuprinde evenimente de excepţie ce vor îmbina cultura și arta cu medicina și farmacia

* Teatrul Naţional Radiofonic organizează audiţia cu public a spectacolului „Doaga” de Doru Moţoc, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu – ora 16:00, la Teatrul Dramaturgilor Români, Calea Griviţei nr. 64 – 66. În distribuţie: Gabriela Popescu, Ioana Calotă, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu, Daniel Badale, Mihai Dinvale, Dan Aştilean, Ionuţ Kivu, Vasile Manta. Premiera radiofonică va avea loc marţi, 12 decembrie, de la ora 20:00, la Radio România Cultural

* Prima lansare a Editurii RAO din decembrie 2017: romanul „Corrida” de Dinu Săraru – ora 12:00, la Hotelul Marshal Garden – Sala Safir, parter, Calea Dorobanţi nr. 50B. Cuvânt de întâmpinare: Ovidiu Enculescu, director al Editurii RAO, gl.lt.(r) Olimpiodor Antonescu, preşedintele Fundaţiei „Nişte ţărani”. Vor vorbi despre carte: prof.univ.dr. Valeriu Râpeanu, criticul literar drd. Alexandru Dumitriu, prozatorul Ştefan Mitroi. Moderatorul lansării: gazetarul Adrian Ursu

* Editura Eikon lansează cartea „Vals de Sibelius – Ileana Vulpescu de vobă cu Alla Stâncaru – Luncă” – ora 17:00, la Librăria Eminescu, Bd. Regina Elisabeta nr. 16. Invitaţi: Ileana Vulpescu, Alla Stâncaru – Luncă. Moderator: Valentin Ajder

* Întâlnire deschisă cu regizorul Tompa Gábor, cu tema „Artistul față cu lumea globalizată”, în cadrul „Întâlnirilor Yorick” – ora 18:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

* Spectacolul „Urma pașilor Tăi…”, adaptare după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al Olgăi Greceanu, „Pe urma pașilor Tăi, Iisuse…” – ora 19:00, la ARCUB, Str. Lipscani nr. 84-90

* Invitatul lunii decembrie la „Serile Nautilus” dedicate scriitorilor de SF&F este Hannu Rajaniemi – ora 19:30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta, nr. 38. Scriitorul va purta un dialog cu Ana Nicolau prin skype

* Cea de-a III-a ediţie a „Marilor Întâlniri de la Excelsior”, invitată fiind jurnalista Alessandra Stoicescu, care se va afla în dialog cu jurnalista Eveline Păuna – ora 20:00, pe scena Sălii „Ion Lucian” a Teatrului „Excelsior”

* Trupa britanică, The Dire Straits Experience, va susține un concert la Sala Palatului, începând cu ora 20:00, ca parte a unui turneu în ţara noastră, în cadrul căruia aniversează 40 de ani de la lansarea albumului de debut „Sultans of Swing”

* Concertul Extraordinar de Crăciun – Regal Vienez – va avea loc la Teatrul Național, începând cu ora 20:00. Evenimentul va fi susținut de Orchestra Simfonică Radio din Ucraina

* Oradea: Concert de colinde susținut de Corul Filarmonicii, dirijat de Lászlóffy Zsolt, soliști Ancuța Pop – soprană şi Nicolae Bejan – tenor – ora 19:00, la Filarmonica de Stat Oradea, în sala „Enescu-Bartók”

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată cu scopul prezentării celor trei noi producţii ale Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu – spectacolul „Scene dintr-o căsnicie” – în regia lui Charles Muller, „Emigranţii” – în regia lui Dan Glasu şi „De veghe la Taj Mahal” – spectacol regizat de Radu Nica -, în compania regizorilor Radu Nica şi Dan Glasu, a scenografului Dragoş Buhagiar şi a directorului TNRS, Constantin Chiriac – ora 11:00, în foaierul TNRS

* Sibiu: Au loc două concerte de Crăciun, la Sala Thalia, cu Paula Seling, Nico, Andrei Lazăr, George Miron, Andrei Tudor, Grupul Vocal Acapella şi Orchestra Filarmonicii de Stat din oraş. Primul va avea loc la ora 17:30, iar cel de-al doilea concert la ora 20:00

* Timişoara: Concert susţinut de cantautorul Ştefan Hruşcă, în cadrul turneului aniversar „Acasă de Crăciun”, desfăşurat în perioada 11 – 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 20:00, la Opera Națională

* Voluntari, jud. Ilfov: Se desfăşoară o conferinţă de presă legată de parteneriate încheiate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Naţional Paralimpic România –  ora 10:30, la Sediul Toyota Romania, Bd Pipera, nr. 1

* Au loc meciuri din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal:

  • ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Poli Iaşi – ora 17:00, la stadionul Tineretului – Braşov
  • FC Dinamo Bucureşti – FC Voluntari – ora 20:00, la stadionul Dinamo – Bucureşti

* Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă programează întâlnirea SC Miercurea Ciuc – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30

* Liga Naţională de baschet masculin programează un meci din etapa a 8-a: CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara – ora 18:00, la Arena Antonio Alexe – Oradea

* În Liga Naţională de baschet feminin are loc un meci din etapa a 9-a: UPM BC Sirius Tg Mureş – FCC ICIM CSB Arad – ora 18:30, la Sala Sporturilor – Tg. Mureş

* Dumfries, Marea Britanie: România întâlneşte Japonia la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-20, Divizia a II-a, Grupa A – ora  18:30

* Leipzig, Germania: Naţionala feminină de handbal a României întâlneşte Cehia în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Germania – ora 18:30

* * * * * *

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (11 – 14 dec.)

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor afacerilor externe din cadrul UE, la care participă şi prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor agriculturii şi pescuitului din cadrul UE (11 – 12 dec.)

– Bruxelles: Parteneriatul dintre Comisia Europeană și Consiliul Europei în domeniul tineretului va organiza o întâlnire consultativă și o sesiune informativă publice, care vor reuni părțile europene în domeniul tineretului, pentru a descoperi realizările programului comun (11 – 12 dec.)

– New Delhi: Reuniune trilaterală a miniştrilor de externe ai Rusiei, Indiei şi Chinei, respectiv Serghei Lavrov, Sushma Swaraj şi Wang Yi

– Londra: Un curs de formare care vizează combaterea radicalizării violente în rândul tinerilor va fi condus de Secretariatul Commonwealth și Consiliul Europei. Evenimentul va reuni activiști din domeniul tineretului, profesori, poliţişti, avocați și oficiali guvernamentali din peste 22 de țări din Commonwealth (11 – 15 dec.)

– Buenos Aires: Sesiunea plenară a celei de-a 11-a Conferinţe ministeriale a Organizației Mondiale a Comerțului – la Hotel Hilton (11 – 14 dec.)

– Cairo: Vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, în cadrul căreia va avea întrevederi cu omologul egiptean, Abdel-Fattah al-Sisi

– Accra, Ghana: Vizita preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier (11 – 13 dec.)

– Moscova: Vizita ministrului libian de externe, Mohamed Taha Siala, în cadrul căreia va avea întrevederi cu omologul rus, Serghei Lavrov (11 – 12 dec.)

– Madrid: Vizita raportorului special al ONU pe tema dreptului la întrunire şi asociere paşnică, Annalisa Ciampi

– Nyon, Elveţia: Tragerea la sorţi a optimilor de finală a UEFA Champions League – ora 13:00 şi a şaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal – ora 14:00

– Los Angeles: Sunt anunţate nominalizările la Premiile „Globul de Aur” pentru anul 2018, ceremonie care va avea loc în data de 7 ianuarie

Marţi, 12 decembrie

– Parlament

* ora 9:00 – şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci

* ora 10:00 – lucrări în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi Camerei Deputaţilor – dezbateri generale

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

* ora 9:00 – Comisia românilor de pretutindeni – Salonul Alb, Corp B1, nivelul P1

* ora 9:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – sala 6001, etaj 6

* ora 9:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala nr. 3047,  et. 3

* ora 9:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – sala „Avram Iancu”, P1

* ora 11:00 – Comisia pentru afaceri europene – Cam 3040

* ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029, etaj 7

* ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 6115, etaj 6

* ora 11:30 – Comisia pentru mediu – camera 323, Corp 3, etaj 2

* ora 12:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

* ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 9, corp B3, parter

* ora 14:00 – Comisia pentru mediu – sala 3046, Camera Deputaţilor, Corp B1, etaj 3

* ora 15:00 – Comisia pentru mediu – Sala 3046, Camera Deputaţilor, Corp B1, etaj 3

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţă în plen

* ora 11:30 – şedinţa Biroului permanent şi a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 12:00 – vot final

* Activităţi în Comisiile permanente:

* ora 9:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala Nicolae Balcescu, Corp C6, Nivel P

* ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150

* ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115

* ora 10:00 –  Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala Drepturile omului

* ora 11:30 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala Drepturile omului

* ora 11:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi – sala Drepturile omului

* ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

* ora 13:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

* ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113 etaj 4

* ora 14:00 –  Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – sala 3046

* ora 14:00 –  Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează o conferință de presă prilejuită de recuperarea recentă a unei brățări dacice din aur, de către Inspectoratul Poliției Județene Olt – ora 11:00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium. Conferința de presă va fi susținută de procurorul general al României, Augustin Lazăr, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, și reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române

* Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston, lansează la Muzeul Național de Istorie a României, cartea de memorii a tatălui său, Dimitri D. Dimăncescu, erou în Primul Război Mondial și diplomat, „Călător fără hartă. Memoriile lui Dimitri D. Dimăncescu” – ora 17:30, la Muzeul Național de Istorie a României, et. II, Sala Mihai Viteazul. Participă: ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston, procurorul general al României, Augustin Lazăr, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, manager al Muzeului Național de Istorie a României. Cu această ocazie va fi prezentat filmul documentar „Colina 789: ultima redută”, realizat de Nicholas Dimăncescu (Kogainon Film), nepotul eroului din Primul Război Mondial și diplomatului Dimitri D. Dimăncescu

* Muzeul Municipiului București organizează evenimentul „Destin de aromân”, în colaborare cu Asociația Aromânii – ora 19:00

* Constanţa: Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comert, Industrie, Navigaţie şi Agricultură  Constanţa  organizează „Ziua porţilor deschise 2017”. În cadrul acestui eveniment, are loc seminarul „Noi reglementări referitoare la protecția datelor personale pentru mediul de afaceri. Regulamentul privind Protecția Generală a Datelor“, începând cu ora 10:00, în sala de conferinţe C.C.I.N.A, Bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 185A, etaj II. Seminarul propune abordarea unei teme foarte actuale, cea a protecției datelor cu caracter personal, prevăzute în Regulamentului (UE) 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protecţia Datelor Personale (RGPD), care va  intra în vigoare din 25 mai 2018  în Europa şi va produce produce schimbări importante în legislaţia din domeniu

* Ploieşti: Curtea de Apel Ploieşti a amânat pentru astăzi termenul în dosarul în care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti

* Confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa organizează acţiuni de protest în Capitală, pe fondul nemulţumirilor legate de modificările Codului Fiscal – ora 10:00, în Piața Victoriei

* Ziarul Financiar organizează conferinţa „Piaţa energiei electrice, în tensiune maximă: Producători, furnizori şi consumatori – Cine câştigă şi cine pierde de pe urma noilor preţuri” – ora 9:00, JW Marriott Grand Hotel, Sala Constanţa

* Conferinţa „Data Centers & IT Infrastructure Management” – ora 10:00, la Hotel Doubletree by Hilton

* Food Bloggers Conference, se adresează tuturor celor pasionaţi de gătit şi de blogging deopotrivă şi reuneşte bloggeri, jurnalişti şi fotografi culinari, specialişti şi branduri renumite din industrie – ora 10:00, la Radisson Blu Hotel

* Timişoara: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului regional de inovare – Innomatch – ora 13:00, la sala Venue, Str. Divizia 9 Cavalerie nr. 64. Evenimentul se adresează companiilor private, universităţilor, centrelor de cercetare şi tuturor organizaţiilor active în domeniul cercetării-dezvoltării şi al inovării din Regiunea Vest. „Inovare Innomatch 2017” este organizat de ADR Vest în cadrul  Enterprise Europe Network (EEN)

* Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat – ora 19:00, la Hotel Novotel

* Cele mai recente statistici privind prevalența și incidența bolilor tiroidiene, și care sunt riscurile la care sunt supuse femeile care suferă de astfel de afecțiuni – ora 11:00, la Hotel Capital Plaza, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 54

* Târgu-Mureș: În cadrul Zilelor UMF Târgu-Mureș (11 – 15 dec.), au loc evenimentele:

  • ora 12:00 – conferința „Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică” – la Centrul de Cercetări Avansate Medicale și Farmaceutice (CCAMF)
  • ora 16:00 – workshop-ul „Ultrasonografia – stetoscopul mileniului III” – la Centrul de Simulare
  • ora 19:00 – studenții UMF vor transmite magia Sărbătorilor de iarnă, la Concertul de Colinde de la Teatrul Național. Vor concerta: Andreea Vîlcan, Stelian Ailincăi, Ina Ioana Todoran, Alexandru Ghivirigă, Diana Vascul, Cristina Mudrenco, Alexandra Răuță, Corul Ligii Studenților din Târgu Mureș, Corul Organizației Studențești de Medicină Dentară, Corul Asociației Studenților Maghiari din Târgu Mureș, Corul Asociației Studenților Farmaciști, Grupul Studenților Creștini, Corul Studențesc Amicus, Grupul de Muzică Bizantină Anastasios

* Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi organizează conferinţa intitulată „Memoria Romei. Amprenta trecutului în documente cartografice ale Imperiului Roman Târziu”, susţinută de istoricul dr. Silviu Anghel – ora 18:00, Str. Londra nr. 39. Evenimentul inaugurează seria „Atlas. Conferinţele MNHCV”, adresată publicului interesat de istorie şi cartografie

* Teatrul Național Radiofonic prezintă în avanpremieră selecţiuni din serialul „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz. Traducerea: Stan Velea. Dramatizarea radiofonică: Rodica Suciu Stroescu. Regia artistică: Diana Mihailopol – ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Cele opt episoade ale serialului radiofonic „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz se vor difuza în perioadele 11 – 15 decembrie și 18 – 20 decembrie, de la ora 22:30, la Radio România Cultural

* În zilele de 12 şi 13 decembrie, Bucharest Art Film Festival aduce artele lumii în fața spectatorilor într-o serie de documentare rar expuse despre artă și cei mai influenți artiști ai lumii – la Știrbei Center, Str. Știrbei Vodă nr. 104-106. Din programul zilei:

  • ora 17:00 – Jurnalul de artă, curatoriat de Ana Negoiță, istoric de artă, în cadrul căruia se pot viziona două jurnale-bijuterie (de la ANF) despre salonul oficial de pictură și sculptură din 1938 și despre arta românească pentru Expoziția Mondială de la New York din 1939
  • ora 18:00 – proiecţia unui documentar care vorbește despre „arta de a trăi” nobil și maiestuos, „VIA REGIS”. Filmul este produs de FAV (Fundația Arte Vizuale) în 1995 și poartă semnătura regizorilor Radu Igazsag şi Alexandru Solomon
  • ora 19:15 – proiecţia documentarului „David Lynch: The Art Life” (2017 / R. Rick Barnes, Jon Nguyen, Olivia Neergaard-Holm)
  • ora 20:45 – proiecţia documentarului „Dali’s Last Masterpiece” (2016 / R. David Pujol)

* Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna” în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:30, la Sala Palatului

* Bistrița: În perioada 8 – 19 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” se va afla într-un turneu național în oraşele Caracal, Bacău, Bistrița Târgu Mureș, şi Bucureşti. Astăzi, are loc un concert de la ora 18:00, la Palatul Culturii

* Cluj-Napoca: Trupa britanică, The Dire Straits Experience, va susține un concert la Sala Polivalentă, începând cu ora 20:00, ca parte a unui turneu în ţara noastră, în cadrul căruia aniversează 40 de ani de la lansarea albumului de debut „Sultans of Swing”

* Iaşi: Concert de Crăciun al acordeonistului italian Pietro Roffi – ora 19:30, la Catedrala Romano-Catolică Sfânta Fecioară Maria Regină din Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 26. Pietro Roffi (acrodeon), Luiza Stefania Torboli (soprană), Ștefan Epurean (oboi), Octavian Bisoc (orgă)

* Oradea: Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria Oradea, prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, organizează, la Teatrul de Stat Regina Maria, începând cu ora 18:00, tradiționalul concert de colinde susținut de Ansamblul Icoane și Ioan Bocșa

* Timişoara: Lansarea romanului „Colecționarul de despărțiri” de Andrei Vulpescu – ora 19:30, la Baroque Cafe

* Conferinţa „Cum asigurăm sportul în România?”, moderată de prof. univ. dr. Cristian Jura, arbitru în cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, Lausanne, Elveţia – ora 9:30, la Hotel Sheraton; participă: Cornel Coca Constantinescu – vicepreşedinte Autoritatea de Supreveghere Financiară, Nicu Vlad – preşedinte al Federaţiei Române de Haltere,  Virgil Soncutean – director general, Allianz-Ţiriac Asigurări, Mihai Tecău – preşedinte directorat, Omniasig Vig, Mihaela Cojocaru – specialist Asigurări, ş.a.

* La Sala Rapid, are loc partida din 16-imile CEV Cup dintre CSM București și Uralochka-NTMK Ekaterinburg – ora 17:30

* ARCUB deschide porțile pasajului Hanului Gabroveni pentru a III-a ediție a târgului alternativ „Alt.Crăciun”. Pe lângă concertele live, au loc „ALT.Fashion Shop” – cu haine și bijuterii create de designeri români, „ALT.Gift Shop”- cu obiecte de design românesc realizate manual de artiștii români adunați sub umbrela „Dizainăr”, și „ALT.Chocolate Factory”- cu ciocolată caldă, ceai, vin fiert și cafea, alături de o selecție de producători de ciocolată artizanală (12 – 22 dec.)

* * * * * *

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Generale din cadrul UE

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se întâlneşte cu ministrul finlandez al afacerilor externe, Timo Soini

– Strasbourg: Curtea Europeană pentru Drepturile Omului va notifica în scris rezoluţiile pentru două cazuri de compensaţie echitabilă, Chiragov v Armenia şi Sargsyan v Azerbaijan. Primul proces discută plângeri depuse de către şase refugiaţi din Azerbaijan care se află în incapacitatea de a se întoarce acasă, la proprietăţile lor, după ce au fost nevoiţi sa fugă din ţară în 1992, în timpul conflictului asupra Nagorno-Karabakh. Al doilea caz priveşte un refugiat armean forţat să fugă din regiunea Shahumyan din calea aceluiaşi conflict, fără să primească ulterior dreptul de a se întoarce în satul său. În ambele cazuri, Curtea a decis problema de formă pe 16 iunie 2015, însă chestiunea compensaţiei echitabile nu fusesese pregătită suficient, şi nu putea să fie dispusă. Curtea va examina strict această întrebare şi problema ei de fond, astăzi

– Belgrad: Consiliul Europei organizează o conferință pe tema „Înțelegerea Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pentru o mai bună protecție a drepturilor omului la nivel național” – la Metropol Palace Hotel. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului privind sprijinirea căilor de atac eficiente și a asistenței juridice reciproce în Serbia, în cadrul inițiativei finanțate de UE și CoE „Facilitatea orizontală pentru Balcanii de Vest și Turcia”

– Minsk: Vizita prim-ministrului moldovean, Pavel Filip, prilej cu care participă la un forum de afaceri Belarus-Republica Moldova

– Paris: Summit desfăşurat sub Înaltul Patronaj la preşedintelui francez, Emmanuel Macron, pe tema luptei împotriva încălzirii globale „World Efficiency Paris”, prima reuniune internațională privind economia eficientă a resurselor și a emisiilor scăzute de carbon – la Paris Expo, Porte de Versailles (12 – 14 dec.)

– Washington: Termen stabilit de către Congres pentru a decide posibile sancţiuni împotriva Iranului, ca urmare a refuzului „certificării” de către preşedintele Donald Trump, la 13 octombrie, a textului negociat timp de doi ani şi încheiat între Teheran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) care urmăreşte să împiedice Republica Islamică să se doteze cu arma nucleară

– New Delhi: Secretarii de externe din India, Australia, Japonia organizează întâlniri trilaterale

– Londra: Premiera filmului „Războiul Stelelor – The Last Jedi”, în prezența prinților William și Harry care au jucat roluri în această peliculă

Miercuri, 13 decembrie

– Senat

* 10:30 – Lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile Permanente

* Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României:

„ Bucureşti:

  • ora 11:00 – sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale
  • Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, astăzi, între ora 21:00 și ora 24:00

„ Sinaia:

  • ora 14:00 – corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:
  • ora 14:00 – Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova
  • ora 15:00 – Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale
  • ora 16:00 – Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale
  • ora 17:00 – Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței
  • ora 18:00 – corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal – Calea Victoriei, nr. 49-53 – unde va ajunge la ora 20:30. Ceremonia va avea caracter privat

* Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti, în parteneriat cu Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher organizează inaugurarea expoziţiei „Viaţa romilor. Lungo Drom” – ora 18:30, la Instituto Cervantes din Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Evenimentul va include şi un recital de poezie în limbile spaniolă, română şi romani, în acompaniament de chitară şi ţambal, susţinut de artişti de etnie romă, moment oferit de Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher

* Sibiu: Studentele anului II de la Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar a Facultății de Științe Socio-Umane din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu organizează o serbare de Crăciun „Bucurie cu sclipici”, pentru a strânge fonduri pentru realizarea unei alei senzoriale speciale care să se adapteze nevoilor copiilor cu autism – ora 17:00, în Aula Magna a Facultății de Medicină. Această alee va fi parte din complexul de joacă exterior al unuia dintre centrele Fundației „Un Copil, O Speranță” din Sibiu

* Rentrop & Straton organizează Seminarul Național Revisal – ora 9:30, la Hotel Crowne Plaza

* Vernisajul expoziției „Vindecări Miraculoase: Marius Bunescu”  – ora 15:00, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București (13 dec. 2017 – 17 iun. 2018)

* În Mansarda Cărturești Verona, va avea loc o dezbatere pornind de la „Frumoasa necunoscută. Literatura și paradoxurile teoriei”, de Carmen Mușat, volum apărut de curînd în colecția „Collegium” a Editurii Polirom – ora 18:30. Invitați, alături de autoare: Gabriela Adameșteanu, Bogdan Ghiu, Filip Florian. Moderator: Ovidiu Șimonca

* Muzeul Municipiului București organizează concertul „Poveste de iarnă” cu Arlinda Morava, soprană, Andreea Ștefănescu (vioară) și Bucharest Ladies Cvintet, desfășurat la Muzeul „Theodor Aman”, începând cu ora 18:30

* Stagiunea Muzicală „Iosif Sava” 2017-2018 a Fundației ACCUMM la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti continuă cu un Recital de vioară cu Andrei Stanciu – ora 19:00

* Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) și Institutul Francez organizează decernarea Premiilor CNDB 2017, în cadrul programului FranceDanse Orient-Express România 2017, cu sprijinul Teatroskop – ora 19:00, la Teatrul Odeon (13 – 14 dec.)

* Cluj-Napoca: Concert aniversar Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane – ora 18:00, la Opera Naţională Română

* Craiova: Între 13 și 17 decembrie, Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova (TNC) prezintă o ministagiune de dans intitulată „Ministagiunea CNDB@TNC”- ora 19:00. TNC va găzdui patru producții și coproducții CNDB, semnate de artiști ca Mihaela Dancs, Andreea David, Simona Deaconescu și Andreea Novac, cât și un atelier de dans contemporan susținut de Andreea Novac. Această colaborare reprezintă o premieră pentru cele două instituții și face parte din strategia de deschidere și dezvoltare națională anunțată de CNDB încă de la finele lui 2016 și în cadrul căreia instituția își propune deschiderea de filiale în orașele mari din România

* Iaşi: Concert susţinut de cantautorul Ştefan Hruşcă, în cadrul turneului aniversar „Acasă de Crăciun”, desfăşurat în perioada 11 – 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 20:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”

* Sibiu: Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna” în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:00, la Sala Thalia

* Istanbul: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul prezintă în luna decembrie concertele „Akbank Sanat World Music Days”, ediţia a III-a. Astăzi, de la ora 18:30, România va fi reprezentată de Andrei Racu Folkloric Band. Festivalul se va încheia în data de 30 decembrie şi va reuni artişti din întreaga lume

* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR) și Editura SAGA organizează lansarea volumului „Poezii alese”, prima traducere în limba română a operei lirice semnate de Yehuda Amichai. Evenimentul, în limbile română și ebraică, va avea loc astăzi,  de la ora 17:00 la sediul ICR Tel Aviv, Bd. Shaul HaMelech nr. 8, Beit Amot Mishpat, etaj 6

* * * * * *

– Strasbourg: Decernarea Premiului Sakharov 2017, distincţie acordată de Parlamentul European

– Praga: Președintele ceh, Milos Zeman, numește guvernul minoritar al lui Andrej Babiș, liderul mișcării centrale (ANO)

– Washington: Rezerva Federală a SUA anunță decizia cu privire la ratele dobânzilor, urmată de o conferință de presă de la președintele Fed, Janet Yellen

Joi, 14 decembrie

Zi de Doliu naţional, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile Permanente

* Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României:

  • Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, astăzi, între ora 8:00 și ora 22:00

* Urmează să aibă loc Gala Anticorupţie, în cadrul căreia Fundația „Friedrich Naumann pentru Libertate” va acorda marele premiu „#VăVedem”, iar Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România și compania Borsec vor acorda premii speciale

* Institutul Internațional pentru Drepturile Omului din cadrul Universităţii Creștine „Dimitrie Cantemir”, în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului, organizează conferinţa internaţională „Cultura Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la Fericire” (ed. 5) – la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Aula Magna (14 – 16 dec.)

* Academia Română – prin Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu” din București și Institutul de Informatică Teoretică din Iași organizează lansarea publică a „Corpusului computaţional de referinţă pentru limba română contemporană (CoRoLa)”, rezultat al unui proiect prioritar al Academiei Române – ora 10:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, București, Calea Victoriei nr. 125

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Amor, mofturi și politică” după I.L. Caragiale – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu. Cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi (Teatrul Național București)

* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Breaking News”, adaptare de Mircea Cornișteanu după „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Mircea Cornișteanu – ora 19:00, la sala Radu Beligan

* Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, organizează a III-a ediție a spectacolului „Poveste de Crăciun” – ora 19:00, la Sala Polivalentă. La ediția din această iarnă vor urca pe scenă soprana Felicia Filip, solista Paula Seling și balerinii Operei Naționale București, Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu, alături de alți invitați surpriză

* Nordic Film Festival va avea loc între 14 – 17 decembrie, la Cinematograful Elvire Popesco – Bd. Dacia nr. 77. Festivalul este organizat cu sprijinul Institutului Francez din București și este susținut de Ambasada Regatului Danemarcei, Ambasada Republicii Finlanda, Consulatul Onorific Al Republicii Islanda, Ambasada Regatului Norvegiei și Ambasada Suediei la București

* Epic Bar organizează avanpremiera spectacolului „Jucătorul de șah”, de și cu Tudor Sicomaș – ora 20:00. Coloana sonoră este semnată de Alexandru Apostol (reprezentând și debutul său în calitate de sound designer). O adaptare modernă a celebrei nuvele a lui Ștefan Zweig

* Cluj-Napoca: Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna”, în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:00, la Teatrul Național

* Cluj-Napoca: Concert de Crăciun al acordeonistului italian Pietro Roffi – ora 18:00, la Biserica Piariștilor din Cluj, Str. Universității 5. Vor mai evolua: Lavinia Bocu (mezzosoprană) şi Vlad Ioan Baciu (violonist)

* Suceava: Concert susţinut de cantautorul Ştefan Hruşcă, în cadrul turneului aniversar „Acasă de Crăciun”, desfăşurat în perioada 11 – 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Chişinău, Rep. Moldova: Concert de Crăciun cu virtuozul tubist Gianmario Strappati (Italia), Orchestra Naţională de Cameră şi Corul Naţional de Cameră condus de Ilona Stepan, dirijor Cristian Florea – ora 18:00, la Sala Albastră a Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei

* * * * * *

– Bruxelles: Summit al şefilor de stat şi de guvern din cadrul UE (14 – 15 dec. )

– Moscova: Președintele rus, Vladimir Putin, susţine conferinţa de presă anuală

– Ankara: Reuniune a Comitetului pentru politica monetară a Băncii Centrale, sub presiunea guvernului, pentru a reduce în continuare ratele dobânzilor în ciuda căderii lirei turcești

– Frankfurt, Germania: Reuniune a Băncii Centrale Europene privind politica monetară în zona euro

– Baďkonour, Kazahstan: Doi astronauți, rusul Serghei Ryazanski și italianul Paolo Nespoli, părăsesc stația spațială internațională şi se întorc pe Pământ

Vineri, 15 decembrie

Zi de Doliu naţional, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I

* Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României:

  • Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, astăzi, între ora 8:00 și ora 22:00

* Muzeul Municipiului București organizează vernisajul expoziției de fotografie „Fragmente dintr-o Revoluție” de Zafer Galibov – ora 18:00, la Palatul Suțu. Cu sprijinul: Dana și Georgi Voynov (15 dec. 2017 – 28 feb. 2018)

* Arad: Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna” în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:00, la Teatrul „Ioan Slavici”

* Sfântu Gheorghe: Casa de Cultură Konya Adam organizează Târgul de Crăciun în perioada 15 – 24 decembrie – în Piaţa Libertăţii nr. 1

* * * * *

– München, Germania: Congres al Uniunii Creștine Sociale Germane (CSU), aliatul bavarez al partidului conservator al cancelarului Angela Merkel

– Haga: Curtea Penală Internațională adoptă ordonanța colectivă de recompensare a victimelor războinicului congolez Thomas Lubanga

Sâmbătă, 16 decembrie

Zi de Doliu naţional, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I

* Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României:

„ Bucureşti:

  • ora 10:30 – un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal
  • ora 10:55 – sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară
  • ora 11:15 – sicriul va fi așezat în mașina mortuară
  • De la ora 11:25 la ora 12:15, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei
  • De la ora 12:30 la ora 14:00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare
  • Între ora 14:00 și ora 18:20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeș, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Chitila, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități

„ Curtea de Argeş:

  • ora 18:45 – va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment

* Sfântu Gheorghe: Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului „Expoziția și târgul nunților și evenimentelor – Ziua Cea Mare” – ora 10:00, în sala de conferinţe a Colegiului „Székely Mikó” din municipiu

* Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului „Constructorul Solness” de Henrik Ibsen, traducerea și adaptarea Sânziana Stoican – ora 19:00, la sala Majestic. Textul a fost publicat la Copenhaga în 1892, iar prima sa punere în scenă a avut loc la 19 ianuarie 1893 la Teatrul Lessing din Berlin, urmată, la numai o lună, de premiera de la Trafalgar Theatre din Londra (16 – 17 dec.)

* Muzeul Municipiului București organizează un concert special de Crăciun cu Irina Movilă, Lorena Sanda și Dan Cavassi, desfășurat la Casa Filipescu-Cesianu – ora 19:00

* Concertul ClassiComicShow, susţinut de muzicienii de la Traffic Strings – ora 19:00, la Sala Radio

* Cluj-Napoca: Concert susţinut de cantautorul Ştefan Hruşcă, în cadrul turneului aniversar „Acasă de Crăciun”, desfăşurat în perioada 11 – 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 20:00, la Cinema „Florin Piersic”

* Suceava: Începând cu ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va găzdui un concert extraordinar, în care vor evolua doi dintre cei mai buni folkiști români din țară, Mircea Baniciu și Nicu Alifantis

* Târgu-Mureș: Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna” în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – orele 17:00 şi 20:00, la Palatul Culturii

* Timişoara: Concert de Crăciun susţinut de acordeonistul italian Pietro Roffi – ora 20:00, la Biserica Millennium din Piața Romanilor nr. 6

* Finalele Electronic Sports League (ESL) Southeast Europe Championship pentru popularele jocuri Counter Strike: Global Offensive, League of Legends și Hearthstone și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends, o ocazie unică de afirmare pentru jucătorii profesioniști din România, în cadrul Bucharest Gaming Week desfăşurat în perioada 12 – 17 decembrie – la Romexpo (16 – 17 dec.)

* * * * * *

– Johannesburg: Conferința Națională a Congresului Național African (ANC), partidul de guvernământ din Africa de Sud, pentru a-și alege noul lider care-l va înlocui pe șeful statului, Jacob Zuma (16 – 20 dec.)

– Abuja: Reuniune a şefilor de stat din cadrul ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest)

– Chateauroux, Franța: Alegerea Miss France 2018 din rândul celor treizeci de persoane din regiune cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani

Duminică, 17 decembrie

* În premieră în România, holograma lui Ronnie James Dio va susţine un show live alături de trupa Dio Disciples, la Arenele Romane, în cadrul unui spectacol ce face parte din turneul internaţional „Dio Returns”

* Bistrița: Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna” în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:00, la Palatul Culturii

* Brașov: Concert susţinut de cantautorul Ştefan Hruşcă, în cadrul turneului aniversar „Acasă de Crăciun”, desfăşurat în perioada 11 – 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 20:00, la Sala Patria

* Deva: „Regal vienez” de Crăciun cu Orchestra Simfonică Radio din Ucraina, în premieră, de la ora 20:00, la Teatrul de Artă

* * * * * *

– Cosmodromul Baikonur, Kazahstan: O rachetă Soyouz, cu trei astronauţi la bord, va decola către Staţia Spaţială Internaţională

– Mali: Alegeri regionale