ICR Lisabona decernează titlurile onorifice „Amicus Romaniae“ 2017

Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice Amicus Romaniae“ şi în acest an prin organizarea ceremoniei de decernare în data de 14 decembrie, ora 19.00, la sediul său din Rua do Barão nr.10.

Titlul onorific Amicus Romaniae“ a fost instituit în 2009, ca semn al recunoştinţei şi aprecierii ICR Lisabona faţă de personalităţi din mediul cultural şi instituţional portughez, susţinători ai activităţii institutului privind diseminarea valorilor culturii române în spaţiul lusitan.

Evenimentul va debuta cu atribuirea titlurilor de către Excelența Sa Doamna Ioana Bivolaru, Ambasador al României în Republica Portugheză şi de către domnul Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona. Elogiul noilor personalităţi distinse cu titlul de „Amicus Romaniae” va fi făcut de Daniel Silva Perdigão, antropolog, reprezentant al Institutului Camões în București până în 2017 și distins „Amicus Romaniae”, la prima ediție, în 2009.

cartonAMICUSÎn acest an, ICR Lisabona este sprijinit în organizarea evenimentului de către liniile aeriene Blue Air, care oferă premiaților albume de artă fotografică de promovare a României.

Premiaţii din acest an sunt:

 Maria José Guerreiro – Secretar pe probleme de cultură în cadrul Primăriei Viana de Castelo

João Pedro Bénard da Costa – Programator principal Cinemateca Portuguesa

Nuno Figueira – Producător RTP

Rodrigo Francisco – Director Festivalul de Teatru din Almada

Maria João Valente – Director Teatrul da Garagem

Carolina Mano – Producător Teatrul da Garagem

Miguel Seabra – Actor, Director Teatrul Meridional

Manuel S. Fonseca – Director Editura Guerra e Paz

Maria Inês Cordeiro – Director Biblioteca Națională a Portugaliei

Gonçalo Nuno Bértolo Gordalina Lopes – Viceprimar Leiria

Diana Maria Matias – Director Casa de Modă Didimara

José Alberto Ribeiro – Director Palácio Nacional da Ajuda

Maria do Céu Garcia – Viceprimar Cascais

Cu aceeași ocazie, va fi lansat volumul ROMÂNIA-PORTUGALIA: 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-portugheze/ ROMÉNIA-PORTUGAL: 100 anos desde o estabelecimento das relações diplomáticas romeno-portuguesas în ediție bilingvă română – portugheză, proaspăt editat sub egida Ambasadei României în Republica Portugheză, Institutului Cultural Român și Fundației Bonte. În anul care marchează 100 de ani de relații diplomatice româno-portugheze, acest volum celebrează un veac de istorie comună, aflată în prezent într-un moment de apogeu, marcat prin inițiative și conlucrări pe multiple niveluri.

Institutul Cultural Român de la Lisabona