Viktor Orbán a avut consultări cu preşedintele UDMR

Viktor Orbán, premierul Ungariei, l-a primit marţi dimineaţă pe Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), care l-a informat cu privire la situaţia politică din România. Cei doi politicieni au purtat consultări cu privire la problemele culturale şi educaţionale importante pentru comunitatea maghiară din Transilvania – a comunicat secretarul de stat adjunct Bertalan Havasi, şeful Biroului de Presă al premierului ungar, agenţiei ungare de presă MTI.

Cei doi interlocutori au constatat că prima etapă a programului de dezvoltare economică, menit să faciliteze prosperarea comunităţii maghiare din România pe pământ natal, s-a încheiat cu succes, urmând ca acest program de dezvoltare să continue. Bertalan Havasi a menţionat că cei doi politicieni au fost de acord în privinţa necesităţii dezvoltării şi în viitor a instituţiilor culturale şi de învăţământ, care asigură păstrarea identităţii maghiarilor din Transilvania, Guvernul ungar urmând să acorde sprijin în continuare în acest sens./lendrefy/sdm2

MTI – 13 decembrie