Brexit-ul şi migraţia vor domina ultimul Consiliu European din acest an, care se desfăşoară la Bruxelles

Brexit-ul şi migraţia vor domina ultimul Consiliu European din acest an, care se desfăşoară, astăzi şi mâine, la Bruxelles. Şefii de stat şi de guvern din ţările membre ar putea discuta, de asemenea, şi recenta decizie a preşedintelui Statelor Unite de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Şefii de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene, printre care se numără şi preşedintele Klaus Iohannis, vor discuta astăzi despre apărare, migraţie, aspecte sociale, educaţie şi cultură. Se aşteaptă ca membrii Consiliului European să salute lansarea Cooperării Structurate Permanente, PESCO, şi să constate progresele înregistrate în domeniul cooperării Uniunii Europene cu NATO. Totodată vor fi adoptate concluziile privind problemele sociale, educaţia şi cultura, care au fost stabilite la summit-ul social din luna noiembrie de la Göteborg. Tema cea ma importantă de pe agenda reuniunii de iarnă a Consiliului European o constituie ultimele evoluţii ale negocierilor legate de intenţia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană. Liderii vor analiza, mâine, dacă au fost făcute progrese suficiente în trei domenii specifice: drepturile cetăţenilor, dialogul privind Irlanda şi angajamentele financiare ale Marii Britanii faţă de bugetul Uniunii. Aceştia vor adopta şi liniile directoare care urmează să faciliteze trecerea la cea de-a doua fază a negocierilor privind Brexit-ul, în condiţiile în care, negociatorul şef al Uniunii, Michel Barnier, a confirmat că s-au înregistrat progrese suficiente în prima fază. Cea de-a doua etapă presupune încheierea unei noi relaţii şi a unui parteneriat în domeniul comerţului, combaterii terorismului, apărării şi politicii externe./ilixandru/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 decembrie)