de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Copiii din toată lumea îi scriu scrisori lui Moş Crăciun, destinaţia fiind, bineînţeles, casa sa de la Polul Nord – de la Rovaniemi, în Finlanda – care reuneşte toate dorinţele celor mici de pe planetă.

Anul acesta Moş Crăciun vizitează 1,6 miliarde de copii într-o singură seară (24 spre 25 decembrie), ceea ce înseamnă o medie de 5.556 de case pe secundă, conform oamenilor de ştiinţă care au studiat subiectul.

Pentru a împărţi toate cadourile într-o singură noapte, Moş Crăciun trebuie să circule la o viteză de 5.800 de kilometri pe secundă, ţinând cont de faptul că există în medie 48 de locuitori pe kilometru pătrat al planetei şi că locuinţele se află la 20 de metri distanţă una de cealaltă.

Moş Crăciun va trebui să facă 640 de milioane de opriri, luând în calcul faptul că fiecare familie are în medie între 2 şi 3 copii. Însă potrivit calculelor, atelajul lui Moş Crăciun, încărcat cu tone de cadouri şi circulând cu o viteză supersonică, este condamnat să dispară în flăcări şi să se dezintegreze în 4,26 miimi de secundă din cauza rezistenţei aerului.

Un elf are nevoie de 10 secunde pentru a împacheta un cadou, iar în acest ritm este nevoie de 3.000 de elfi care să lucreze opt ore pe zi, timp de un an, ca să împacheteze două cadouri pentru fiecare copil.

Pentru împachetarea cadourilor, socotind că fiecare dar are nevoie de 80 de centimetri liniari de hârtie, înseamnă un total de peste 2,5 milioane de kilometri de hârtie, suficientă pentru a înconjura globul de circa 60 de ori.

Pentru depozitarea cadourilor, în ipoteza în care fiecare cadou are circa 0,008 metri cubi, este nevoie de un spaţiu echivalent cu suprafaţa ocupată de 240.000 de autobuze.

Greutatea cadourilor din sania lui Moş Craciun este estimată la 333.333 tone, la care se adaugă greutatea celor 8 reni care trag sania moşului. Spre comparaţie, un Boeing 747-8 poate transporta o încărcătură de circa 240 de tone.

Potrivit calculelor, Moş Crăciun ar reuşi să facă toate drumurile la viteza optimă şi în timpul cel mai scurt dacă ar locui în Kârgâzstan, în Asia Centrală.

Statisticile arată că cea mai lungă scrisoare adresată lui Moş Crăciun are nu mai puţin de 413,8 metri.

1931 este anul în care a apărut imaginea Moşului, aşa cum o cunoaştem astăzi, iar 50 de milioane de exemplare ale single-ului „White Christmas”, interpretat de Bill Crosby, s-au comercializat de-a lungul timpului, începând cu anul 1947, fiind cea mai bine vândută piesă de Crăciun din lume.

Potrivit Guiness World Records, cel mai înalt brad de Crăciun din istorie a măsurat 67 de metri, fiind admirat în anul 1950, la Nothgate Shopping Center din Seattle, Washington.

Cel mai mare ciorap de Crăciun din lume a fost confecţionat în decembrie 2007, de către o casă de copii din Londra, a măsurat 33 de metri lungime şi 15 metri lăţime, cântărea cât 5 reni şi se apreciază că în el încăpeau peste 1000 de cadouri.

Să mai adăugăm că 33 de minute este timpul mediu petrecut pentru a cumpăra un cadou de Crăciun şi că 3 din 10 câini primesc cadouri din partea stăpânilor lor.