Transgaz a depus o ofertă pentru cumpărarea firmei Vestmoldtransgaz din Republica Moldova

Compania cu capital majoritar de stat Transgaz din România a depus o ofertă pentru cumpărarea firmei Vestmoldtransgaz din Republica Moldova, de asemenea cu capital de stat. Cele două companii sunt deja implicate în proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni, iar specialiştii din domeniu susţin că dacă firma moldoveană va ajunge în portofoliul companiei din România, gazoductul respectiv va putea fi extins până la Chişinău. Mariana Vasilache de la Radio Chişinău explică.
Reporter: Întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz, care gestionează gazoductul Iaşi-Ungheni a fost scoasă la privatizare la un preţ de 180 de milioane de lei moldoveneşti, adică aproxuimativ 8,780 de milioane de euro, cu condiţia investirii a 93 de milioane de euro în următorii doi ani. Ministerul Economiei şi Infrastructurii de la Chişinău a anunţat anterior că Transgaz a înfiinţat pe 18 decembrie o filială în Republica Moldova denumită Eurotransgaz. Noua întrepindere este reprezentanţa societăţii pe acţiuni Transgaz din România, care participă la realizarea proiectului de interconexiune pe gaze naturale dintre Republica Moldova şi România, inclusiv prin extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău. Conducta urmează să fie dat în exploatare pană la sfârşitul anului viitor. Vestmoldtransgaz a fost înregistrată în martie 2015, cu puţin timp înainte de iniţierea importului de gaze naturale din România prin intermediul gazoductului Iaşi-Ungheni. În prezent, România şi Republica Moldova intenţionează să extindă gazoductul până la Chişinu, ceea ce va permite alimentarea cu gaze din România a întreg teritoriului Republicii Moldova. Chişinăul intenţionează să-şi conecteze şi reţelele electrice la cele din România, pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, iar guvernarea de la Chişinu îşi doreşte ca cele două reţele electrice de distribuţie Rednord şi Rednordvest, de asemenea să fie privatizate de companii româneşti, după cum a declarat recent preşedintele Parlamentului Andrian Candu. Acest proiect se ridică la circa 400 de milioane de euro./mnecula/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie