Guvernul de la Budapesta: Comisia Europeană aplică standarde duble privind aplicarea sistemului de cote de imigranţi

Comisia Europeană aplică standarde duble, deoarece numai în cazul a trei ţări membre ale UE îşi exprimă nemulţumirea din cauza respingerii deciziei UE privind aplicarea sistemului de cote de imigranţi, în timp ce această decizie nu a fost aplicată de mai multe ţări, a subliniat joi, la Budapesta, la o conferinţă de presă, secretarul de stat în Ministerul ungar al Justiţiei. Pál Völner a reacţionat la faptul că sesizarea Comisiei Europene înaintată Curţii Europene de Justiţie cu privire la  procedura de infringement impusă Ungariei, Cehiei şi Poloniei din cauza respingerii deciziei privind aplicarea sistemului de cote de imigranţi al Uniunii Europene se află în mod oficial la instanţa europeană. Secretarul de stat a precizat că scopul întregii proceduri este ca autorităţile de la Bruxelles să menţină pe ordinea de zi chestiunea cotelor şi să încerce să impună ţărilor membre ale UE, chiar şi fără un plafon maxim, colonizarea acestora cu imigranţi./rganciu/menescu

(MTI – 4 ianuarie)