Pomeniţi de surse biblice, cei trei magi din Orient, care au pornit spre Betleem cu daruri pentru Pruncul Iisus, au fost deosebit de preţuiţi şi adoraţi încă de la începuturile creştinismului. Unele dintre cele mai vechi mărturii susţin că ei veneau din Persia, sălaş al castei magilor şi astrologilor. Altele îi leagă de Caldeea, unde s-a născut ştiinţa astrologiei. În timp, istoria lor a devenit una dintre cele mai des reprezentate în artă, într-un ciclu cuprinzând anunţul magilor, întâlnirea lor cu Irod, adoraţia, visul magilor, călătoria spre Betleem şi drumul de întoarcere spre Orient. O primă descriere literară detaliată a regilor magi o datorăm, în secolul al VIII-lea, călugărului benedictin anglo-saxon Beda Venerabilul, iar povestea lor a fost intens relatată şi în opere teatrale reprezentate în întreaga Europă medievală, un document de mare valoare aflându-se la Biblioteca Naţională din Madrid, intitulat „Auto de los Reyes Magos”, sau Adoraţia Regilor Magi, găsit în secolul al XII-lea, reunind şi tradiţii anterioare. La început de secol XVI, dramaturgul portughez Gil Vicente a scris pentru regina Dona Leonor piesa „Auto dos Reis Magos”, dedicată special festivităţii închinate magilor, Dia de Reis, iar în 1601, lui William Shakespeare i s-a solicitat o piesă intitulată „Noaptea regilor magi”, care a fost jucată în faţa reginei Elisabeta I a Angliei.
În artele decorative, mozaicul de pe arcul triumfal al absidei bazilicii Santa Maria la Maggiore din Roma, datat înainte de prima jumătate a secolului al V-lea, este întâia reprezentare plastică identificabilă, în credinţa creştină, cu secvenţa regilor magi, având o scenă a Epifaniei în registrul secund, deasupra celei a uciderii pruncilor, într-o compoziţie ce nu pare specific romană, ci provine din cristologia orientală. Cu o iconografie bogată, reprezentarea regilor magi în artă este foarte variată, inspirându-se, după secolul al XIV-lea, din opera călugărului carmelit Juan de Hildesheim, un mare călător în Europa, care a poposit pentru câţiva ani la sediul papal de la Avignon şi care s-a îndeletnicit cu strângerea documentelor, legendelor şi istoriilor despre cei trei magi, dând astfel viaţă unei elaborate şi remarcabile naraţiuni. Numele regilor magi – Gaspar, Baltazar şi Melchior – apar pentru prima dată menţionate la Basilica di Sant’Apollinare Nuovo din Ravena, Italia, la jumătatea secolului al VI-lea, iar la Florenţa, la Palazzo Medici a fost construită, la jumătatea secolului al XV-lea, Cappella dei Magi, Capela Regilor Magi, ale cărei ziduri sunt aproape în întregime acoperite de un ciclu de fresce realizate de pictorul renascentist Benozzo Gozzoli, înfăţişând procesiunea enigmaticelor personaje orientale, spre Betleem.
Iniţial păstrate la Constantinopol, unde fuseseră aduse, de la Saba, de către împărăteasa Elena, relicvele celor trei înţelepţi din Orient au ajuns mai târziu la Milano, prin bunăvoinţa episcopului cetăţii, Eustorgiu, însă în 1164, împăratul Sfântului Imperiu Roman, Federic Barbarossa, a invadat Milano, iar marele său cancelar a luat relicvele şi le-a mutat la Köln, unde era arhiepiscop, construind aici o nouă catedrală, pentru a adăposti osemintele legendarelor personaje, care au devenit şi patroni ai oraşului. În secolul al XIII-lea, relicvele au fost aşezate în cutia de argint unde se află şi în prezent, un mare sarcofag triplu, în forma unei bazilici, structura de bază fiind din lemn, acoperit cu aur şi argint şi decorat cu filigranuri, smalţ şi o mie de pietre preţiose. În jurul anului 1199, împăratul Otto al IV-lea a donat catedralei din Köln trei coroane aurite pentru regii magi, iar blazonul oraşului poartă cele trei coroane ca simbol al lor.
Al doilea cel mai important sanctuar din lume dedicat regilor magi se află la Tizimín, Yucatán, în Mexic, localnicii povestind că statuile acestor personaje au ajuns în oraş în mod misterios. Se spune că, demult, trei oameni doreau foarte mult să ajungă la Tizimín, dar erau atât de departe, încât nimeni nu cuteza să se aventureze într-un voiaj atât de lung, aşa că s-au ascuns într-o ambarcaţiune care să îi lase în zonă, însă acel vas a naufragiat. La scurt timp, pe o plajă din apropiere de oraş au fost găsite trei statui cam de un metru înălţime şi, indiferent cum erau aşezate, privirea lor se îndrepta spre Tizimín, aşa că localnicii au decis să le mute la ei în oraş, mai ales după ce au constatat că semănau cu regii magi. Se mai spune că, după cucerirea noului continent, în era colonială, călugării franciscani au construit, în 1666, parohia magilor (Santos Reyes), în jurul căreia se organizau sărbătorile religioase legate de Naşterea lui Iisus. Şi, cu toate că datează aici din vremea colonizării europene, festivitatea acestor personaje a căpătat o identitate proprie şi o organizare oficială abia în 1847.
La Ibi, în provincia Alicante, Spania, un monument inaugurat în 1974, dedicat celor trei magi se înalţă în Plaza de los Reyes Magos, operă a sculptorului Aurelio López Azauste. La Logroño, tot în Spania, în 2009 a fost inaugurată, cu personaje interpretându-i pe regii magi, o sculptură care îi reprezintă, în rotonda situată lângă Estadio Las Gaunas, unde ei aterizează an de an, la 5 ianuarie. O altă localitate care a onorat cele trei personaje biblice este Juana Díaz, din Puerto Rico, unde există două monumente dedicate magilor: cel mai vechi, din piaţa din faţa Primăriei, datează din 1986, fiind opera artistului Naldo de la Loma, iar cel mai recent, datând din anul 2000, se află în apropiere de intrarea sudică în oraş. ‘Fiesta de Reyes’ din oraşul Juana Díaz îşi are originile la finele secolului al XIX-lea, după sosirea preotului spaniol Valentín Echevarría la Parohia San Ramón Nonato de aici, unde a iniţiat un nou ciclu al teatrului ecleziastic, demult apus în Europa. Pentru documentarea acestei tradiţii atât de vechi era nevoie şi de un loc special, astfel luând naştere Casa Museo de los Santos Reyes din Juana Díaz. Acest prim muzeu tematic dedicat celor trei magi, din întreaga Americă Latină, a fost inaugurat în 2004, cu ocazia celei de-a 120-a aniversări a festivităţilor închinate lor, în Juana Díaz. Călătorii care ajung la Natal, Rio Grande do Norte, Brazilia, sunt întâmpinaţi de Pórtico Monumental de Natal sau Pórtico dos Reis Magos, o imensă stea din beton, iluminată noaptea, sub care se află o statuie a celor trei regi din Orient, şi ea iluminată. În cultura tradiţională braziliană, sărbătorile de Crăciun sunt marcate de grupuri care vizitează casele, cântând în cinstea regilor magi, până pe 6 ianuarie, conform unei tradiţii venite din Spania, care s-a înrădăcinat aici în secolul al XIX-lea.
Tradiţia fastuoaselor parade şi festivităţi dedicate regilor magi se regăseşte în întreaga Spanie, în zone din Franţa, Portugalia, Italia, Austria, Germania, Belgia, ca şi în ţările latino-americane cu o prezenţă spaniolă pregnantă – Mexic, Argentina, Uruguay, Republica Dominicană, Columbia, Venezuela, Paraguay, Puerto Rico sau Cuba. Mărturii scrise despre aceste reprezentări datează din anul 1855, ştiut fiind faptul că, în 1866, a fost celebrată prima procesiune numită ‘cabalgata’ a regilor magi în Alicante. La finele secolului al XIX-lea, se celebrau reprezentări teatrale cu sosirea regilor magi în Granada, unde în 1912 s-a organizat o mare procesiune, numită ‘cabalgata’, preluată câţiva ani mai târziu şi la Sevilla, tradiţie ce s-a extins şi în restul ţării, apoi şi în alte ţări. În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, cei trei regi sosesc pe cai, un demn înlocuitor al cămilelor de odinioară, însoţiţi de care alegorice şi de un alai viu colorat de personaje, în impresionante parade, în oraşele spaniole, în localitatea portugheză Monção, în Andorra, Cehia, Polonia şi unele oraşe mexicane din statul Guanajuato. Pe 6 ianuarie, de Ziua Regilor Magi, Día de los Reyes, regii vizitează toate oraşele spaniole şi ascultă cererile copiilor, după paradă. Cu o noapte înainte, micuţii îşi aşază cu grijă încălţările la uşă sau la geam, lasă şi dulciuri pentru a-i îmbuna pe regi, şi apă şi fân pentru cămilele obosite de drum ale acestora. Numită şi Oraşul regilor, şi capitala statului Peru, Lima, descoperită de celebrul conchistador spaniol Francisco Pizarro, sărbătoreşte la 6 ianuarie sosirea regilor magi, numită aici ‘Bajada de Reyes’. Din 1988, la Lima, trei ofiţeri ai Poliţiei Naţionale îi personifică pe regii magi, străbătând cu alai Plaza Mayor a capitalei şi dăruindu-le dulciuri şi alte bunătăţi copiilor.
În ziua de 6 ianuarie, în comunităţile care sărbătoresc Ziua Regilor Magi, se mănâncă ‘Roscón de Reyes’, coroana regilor, un cozonăcel sau colăcel în formă de coroană, ornat cu fructe confiate divers colorate, asemenea unor pietre preţioase, iar în aluat e bine ascunsă o figurină reprezentând Pruncul, pentru a aminti de ascunderea lui Iisus de Irod. În afară de figurina din ceramică sau plastic, mai e ascunsă şi o boabă de fasole uscată, iar cel care o găseşte urmează să plătească cozonăcelul anul următor. ‘Coroana’ din aluat pare a aminti şi de Saturnaliile romane, pentru care se pregăteau un soi de turte rotunde umplute cu smochine, curmale şi miere, iar prin secolul al III-lea, în interiorul lor se introducea o boabă de fasole uscată. Cel care o nimerea era numit rege pentru scurt timp (Rey de la Faba), un rege bufon, această tradiţie fiind identificată, sub diverse denumiri, până în prezent. Mărturii din secolul al XII-lea despre ‘Roscón de Reyes’ sau ‘Rey de la Faba’ a reunit în opera sa „El Carnaval” antropologul şi eseistul spaniol Julio Caro Baroja, în secolul al XX-lea. O valoroasă mărturie e lăsată de originalul poet andaluz Ibn Quzman, care, în a sa operă lirică intitulată „Cancionero” descrie o tradiţie similară de Anul Nou, cu o tartă conţinând o monedă; o altă mărturie grăitoare vine din arhivele Regatului de Navarra, unde, în secolul al XIV-lea, era desemnat ca ‘Rey de la Faba’ cel care găsea boaba de fasole ascunsă în cozonăcel. În timp, ‘Roscon de Reyes’ a fost adoptat şi în alte ţări, mai ales în Argentina şi Mexic, dar există şi în gastronomia lusitană, unde poartă numele de ‘Bolo Rei’ şi conţine ingrediente asemănătoare, deşi nu identice, cu cele spaniole. Din Franţa a ajuns în Portugalia reţeta pentru ‘Bolo Rei’, în secolul al XIX-lea, când Confeitaria Nacional s-a deschis ca patiserie oficială a monarhilor lusitani, în 1829. Cât priveşte plasarea unuei boabe de fasole, a unei monede sau a unei figurine în ‘Bolo Rei’, ea aminteşte de legenda portivit căreia magii nu s-ar fi înţeles care dintre ei să fie primul în a-şi prezenta darul Pruncului Iisus. Pe drum, ei au întâlnit un brutar care le-a dat o pâine, cu o boabă ascunsă în ea, şi le-a spus că acela la care avea să ajungă felia cu boaba va trebui să fie primul în a-şi înmâna darul.
În Franţa se consumă ‘Gâteau des Rois’, numit şi ‘Couronne des Rois’ sau ‘Galette des Rois’, un cozonăcel identic cu ‘Roscón de Reyes’, ce pare a fi fost introdus la curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, pentru Anul Nou şi Ziua Regilor Magi. Mai mulţi scriitori ai epocii au relatat despre acest deliciu care, după Revoluţia Franceză, a fost interzis, aşa încât patiserii şi cofetarii, ca să nu elimine produsul specific, au decis să îl vândă în continuare sub numele de ‘Gâteau dês Sans-culottes’.
Cozonăcelul se prepară şi în ţările latino-americane tot în forma unei coroane decorate cu fructe confiate. În Mexic, tradiţia a fost importată în secolul al XVI-lea din Spania; aici, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie se împarte ‘Rosca de Reyes’, împreună cu ciocolată, cafea sau atole, o băutură specific mexicană, obţinută din porumb. În aluatul cozonăcelului se introduce o figurină din ceramică sau plastic, iar cine o găseşte are misiunea nobilă de a pregăti renumitele ‘tamales’ pentru Día de la Candelaria, Ziua Luminii, o sărbătoare catolică din data de 2 februarie, care aminteşte de purificarea Fecioarei Maria după naştere şi de prezentarea lui Iisus la Templu, ca Lumina salvatoare a lumii. (Cristina Zaharia)
