Mai multe organizaţii nonguvernamentale îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul existent între stat şi societate

Mai multe organizaţii nonguvernamentale îi solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să medieze conflictul existent, în prezent, între stat şi societate. Acestea susţin că puterea politică încearcă să submineze lupta anticorupţie, să pericliteze independenţa procurorilor şi să-şi subordoneze puterea judecătorească. Cele 19 grupuri civice, între care Corupţia Ucide, #REZISTENŢA, Initiaţiva România sau comunitatea Vă vedem din Sibiu, îi cer şefului statului să se adreseze Comisiei de la Veneţia pentru un punct de vedere care să clarifice dacă modificările aduse celor trei legi ale justiţiei adoptate de Parlament în luna decembrie anul trecut sunt compatibile cu standardele fundamentale ale statului de drept./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie