Celebrul orologiu astronomic din vechiul oraş Praga a fost oprit pentru șase luni

Luni, 8 ianuarie, celebrul orologiu astronomic de la începutul secolului al XV-lea, una dintre principalele atracții turistice ale vechiului oraş Praga, s-a oprit pentru următoarele șase luni în scopul efectuării unor lucrări de restaurare menite „să-l salveze pentru generațiile viitoare”, a anunțat primăria capitalei cehe.
„Orologiul din orașul vechi este unul dintre simbolurile orașului Praga și restaurarea sa reprezintă o decizie necesară și responsabilă”, a declarat într-un comunicat domnul Jan Wolf, consilier praghez pentru cultură.
Dispozitivul va fi complet dezasamblat, în zilele următoare, apoi va fi transportat într-un atelier de restaurare, potrivit domnului Wolf. Dotat cu un mecanism complicat și surprinzător de precis până în zilele noastre, acest ceasornic situat pe fațada unui hotel din vechea Pragă atrage în fiecare oră turiștii cu parada figurinelor celor Doisprezece Apostoli, în două ferestre mici aflate deasupra unui astrolab sofisticat care arată mișcările stelelor între semnele zodiacului.
O legendă veche spune că ceasornicarul a fost orbit după terminarea acestui orologiu, pentru a fi împiedicat să mai construiască altundeva un astfel de ceas.
Municipalitatea capitalei cehe vrea să minimizeze dezamăgirea celor aproximativ 7 milioane de turişti care sunt cazaţi în fiecare an în hotelurile „oraşului cu o sută de turnuri”, iar instalarea unui ecran uriaş care să reproducă spectacolul ceasornicului este una dintre variantele posibile, potrivit d-lui Wolf./rcostea/vdraguta

(www.lesoir.be – 9 ianuarie)