DOCUMENTAR: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti – singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Miercuri, 10 ianuarie, în Calendarul Bisericii Ortodoxe este prăznuit Sfântul Antipa de la Calapodeşti, unul dintre cei mai importanţi sfinţi părinţi pe care i-a dat pământul Moldovei, singurul călugăr athonit român trecut, în mod spontan, în rândul sfinţilor. Cuviosul Antipa este şi singurul sfânt din neamul nostru cinstit deopotrivă de trei popoare dreptcredincioase, el fiind pomenit în Grecia sub numele de „Agios Antipa Athonites”, ruşii îl numesc cu drag „Sveti Antipa Valaamski”, iar românii sub numele de „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti”.

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti - sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti – sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Sfântul Antipa s-a născut sub numele de Alexandru, în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău, părinţii săi fiind binecredincioşii Gheorghe Constantin Luchian, diacon al bisericii din sat, şi Ecaterina, născută Atanasiu şi călugărită mai târziu sub  numele Elisaveta.

Copilul a apărut pe lume după multe rugăciuni ale părinţilor săi, fiind crescut cu multă bunăcuviinţă şi credinţă în Dumnezeu. Se spune că încă din copilărie, Alexandru avea o bunătate aparte, încât deşi lua în mânuţele sale şerpi veninoşi, aceştia nu îi pricinuiau niciun rău, spre mirarea tuturor.

După câţiva ani de viaţă, tatăl său trece la Domnul, iar Alexandru rămâne doar în grija mamei sale, iar pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei este nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi.

Parcurge studiile primare la şcoala din sat, iar la vârsta de 20 de ani – „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie” -, intră, ca frate, în obştea Mănăstirii Căldăruşani, unde se află în grija şi povăţuirea schimonahului Ghedeon, un pustnic ce se afla de aproape 30 de ani în apropierea mănăstirii, de la care învaţă tainele vieţii înfrânate şi ale sfintelor rugăciuni.

Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească şi, spre deosebire de anii copilăriei, a stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet. Drept urmare, stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie.

După doi ani, dornic de desăvârşire, pleacă la Sfântul Munte Athos, fiind tuns în călugărie la Schitul Lacu, care era remarcat pentru asprimea vieţii monahale.

Au urmat 15 ani de vieţuire la acest sfânt locaş, perioadă urmată de mutarea la Mănăstirea Esfigmenu – mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842) – , una dintre cele mai vechi de la Sfântul Munte, unde se va afla timp de patru ani şi unde primeşte marele şi îngerescul chip, sub numele de Antim şi unde este hirotonit diacon.

După această lungă perioadă în care s-a aflat la Athos, Sfântul Antipa ajunsese foarte cunoscut ca mare sihastru şi iubitor al Rugăciunii lui Iisus. Intră, apoi, în noua obşte a Schitului românesc Prodromu, care tocmai se clădea, prin grija sfinţilor părinţi Nectarie şi Nifon.

În anul 1860, Antipa revine în Moldova natală, pentru a strânge fonduri pentru finalizarea lucrărilor la Prodromu, vieţuind timp de mai mulţi ani în mănăstirile din jurul Iaşilor – printre care şi un metoc al unei mănăstiri din Sfântul Munte, aflat la Bucium -, însă faima sa era atât de mare încât numeroşi credincioşi veneau la el şi cereau ajutor şi binecuvântare.

A mers apoi în Rusia, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru Schitul Prodromu, vieţuind, mai întâi, la Lavra Pecerska, văzută atunci ca fiind „noul Ierusalim” pentru credincioşii ruşi, apoi, în noiembrie, anul 1865, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, se stabileşte la Mănăstirea Valaam, unde urmează să vieţuiască nu mai puţin de 17 ani, şi unde s-a învrednicit şi de Harul Preoţiei. Remarcabilele sale fapte duhovniceşti se răspândesc cu repeziciune, la scurtă vreme, şi aici, mulţimi mari de credincioşi sosind în pelerinaj la Valaam, pentru a putea primi poveţe şi binecuvântare de la Sfântul Antipa.

Antipa, învrednicit în ani de daruri minunate, precum profeţia şi „vederea cu duhul”, ducea o viaţă plină de simplitate, în chilia sa nu avea vreun pat sau scaun, iar viaţa sa era plină de nevoinţă, atât de aspră încât în zilele de luni, miercuri şi vineri de peste an, dar şi în prima săptămână din postul Sfintelor Paşti, nu mânca şi nu bea nimic, iar în restul timpului nu consuma mai mult decât mâncarea primită în ziua de sâmbătă.

Se spune că Sfântul Antipa şi-a aflat sfârşitul vieţii pământeşti cu trei zile înainte, atunci când, în chip miraculos, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot şi s-a aşezat singură pe pieptul Sfântului, în vreme ce restul icoanelor din chilie au căzut la pământ. La trei zile distanţă, la 10 ianuarie 1882, departe de ţara sa, dar mereu cu gândul la ea, în timp ce ucenicul său îi citea Acatistul Maicii Domnului, ieroschimonahul Antipa a trecut la Domnul, la vârsta de 66 de ani, fiind înmormântat în gropniţa de obşte a Mănăstirii Valaam

Un an mai târziu, impresionat de viaţa sa trăită în sfinţenie, ieromonahul Pimen, un ucenic al său, scrie “Viaţa Cuviosului Antim“, care s-a tipărit în anul următor la Petersburg, în rusă, sub titlul „Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa”, carte care s-a răspândit repede, astfel încât, în anul 1893 a apărut din nou, tot la Petersburg.

Renumele său de „sfânt” s-a păstrat atât în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cele aflate din cartea menţionată, astfel că, în anul 1906, la 24 de ani de la mutarea lui către Domnul, monahii ruşi de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusicon, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tipărit atunci în limba slavă. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei. Antipa a devenit, astfel, singurul călugăr athonit român care a avut o astfel de apreciere.

La noi în ţară, numele schimonahului Antipa a fost mai puţin cunoscut, şi din cauză că şi-a petrecut o mare parte a vieţii în afara hotarelor ei, însă, în anul 1992 şi Biserica Ortodoxa Română l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, cu dată de prăznuire la 10 ianuarie.

Trebuie spus că Sfintele sale Moaşte se află răspândite în mai multe sfinte lăcaşe de rugăciune, pe lângă cele aflate la mănăstirea rusească a Valaamului, altele se mai găsesc spre cinstire şi închinare în schitul athonit Prodromu, iar în ţara noastră, Mănăstirile Christiana din Bucureşti şi Calapodeşti din Bacău sunt binecuvântate de sfintele sale oseminte. De asemenea, în Basarabia se află mâna sa dreaptă a sfântului, la Mănăstirea Suruceni, iar părticele din moaştele sale se află spre închinare la Mănăstirea Sireţi.

Şi fiindcă am amintit de Mănăstirea Sfântul Antipa de la Calapodeşti, să spunem că aici se află o obşte de călugări, că poartă hramurile Sfinţilior Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi al Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, şi că realizarea sa, deşi târzie, reprezintă visul vieţii Sfântului Antipa, din momentul în care el s-a reîntors pe pământ natal după perioada în care s-a nevoit la Sfântul Munte, preluată după plecarea sa de sfinţii săi succesori întru Domnul.

Mănăstirea Calapodeşti este situată în satul natal al sfântului, la  37 de kilometri nord-est de oraşul Adjud şi a fost începută în anul 1997, cu contribuţia Episcopiei Romanului, şi prin străduinţa Ieromonahului Ghenadie Dinga, care a organizat aici şi obştea de călugări.

În fapt, biserica mănăstirii a fost, până la înfiinţarea ei, biserică de enorie, ca filie a Parohiei Meleşcani, fiind ctitorită de preotul Ioan Mihalache, în anul 1889.

Ca arhitectură, aceasta cuprinde altar, naos, pronaos şi un pridvor închis, iar iconostasul, din lemn sculptat, este înalt până la boltă.

Pictura bisericii monahale a fost realizată între anii 1994 – 1995, în tehnică tempera, iar corpul de chilii de pe latura nordică a incintei este construit din paiantă, fiind acoperit cu tablă zincată.

Prin strădania protosinghelului Pahomie Ieremia, stareţul mănăstirii, se zideşte o nouă biserică, de monumentalitate potrivită pentru a găzdui moaştele Sfântului Cuvios Antipa.

ÎPS Vladimir Cantarean, Mitropolit de Chişinău a daruit în anul 2001, PF Teoctist, Patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, o icoană cu o părticică din moaştele Sfântului, pe care ÎPS Vladimir a intenţionat să o dăruiască mănăstirii înfiinţate la Calapodeşti, însă, aceasta a fost dată în dar, în anul 2002, Mănăstirii Christiana din Capitală, unde se amenaja un aşezământ social.

În fine, să amintim şi faptul că icoana Maicii Domnului, care a anunţat trecerea la Domnul a sfântului, se află astăzi în noua mănăstirea kareliană Valamo („noul Valaam”), singura mănăstire de călugări a Bisericii Ortodoxe Finlandeze, dusă fiind acolo de monahii ruşi care s-au refugiat din calea comunismului.

Arhimandritul Serghei, egumenul mănăstirii finlandeze Valamo, arată, despre icoana sfântului Antipa: „Iată adevărata noastră legătură cu Biserica Ortodoxă Română. Aceasta este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoana Sfântului Antipa. Aici este şi o bucată din moaştele sale. Abia găsisem această icoană – are o poveste foarte interesantă: acum câţiva ani, nu ştiu exact când, sfântul Antipa a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, apoi de cea rusă, iar moaştele sale sunt la vechiul Valamo, iar ei ne-au dat această mică parte din moaştele sale. Icoana a fost căutată, deoarece este menţionată de însuşi sfântul Antipa, dar nu a fost găsită. Când sfântul Antipa şi-a început viaţa de sihastru într-o chilie mică, a descoperit sub nenumărate straturi de cenuşă această icoană a Maicii Domnului, icoană care s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. Preotul tâmplar care îi repara chilia a fost lovit brusc de holeră, iar sfântul Antipa a pus icoana în faţa bolnavului, apoi s-a retras la rugăciune. Când s-a întors, tâmplarul trecuse la lucru, sănătos tun. Antipa a sosit cu icoana la Valamo în septembrie 1865, iar aici a luat în primire o chilie foarte simplă din Schitul Tuturor Sfinţilor. Mai târziu scria că are „o comoară pe care nu o voi da niciodată, indiferent cine ar cere-o! Aceasta este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi va rămâne mănăstirii Valamo.”

Să mai spunem şi că rugăciunile la Sfântul Antipa de la Calapodeşti le ajută tuturor acelora care suferă de boli care nu şi-au găsit leac.