Inscripţii antimaghiare în limba română apărute pe o clădire din Miercurea Ciuc

Pe zidurile unei clădiri din Miercurea Ciuc au apărut inscripţii antimaghiare în limba română – relatează cotidianul local „Csíki Hírlap”, în ediţia sa de miercuri. Textele scrise cu vopsea portocalie conţin expresii obscene şi injurii la adresa Ungariei şi îl citează pe fostul premier Victor Ponta: “Ţinutul Secuiesc nu există”. Clădirea pe al cărui zid au apărut iscripţiile se află în proprietatea companiei de termoficare din oraş. Directorul acesteia a declarat că va discuta cu primăria în privinţa depunerii sau nu a unei plângeri. Domnia sa a adăugat de asemenea că nu pot face altceva decât să cureţe zidul de mesajele jignitoare la adresa maghiarilor. Conform relatărilor din cotidianul „Csíki Hírlap”, pe zidurile mai multor case din oraşul locuit în majoritate de maghiari, în decembrie 2016 au apărut inscripţii tricolore româneşti, acestea fiind curăţate de proprietarii clădirilor. Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Harghita, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că nimeni nu a depus plângere la poliţie împotriva inscripţiilor de pe ziduri, însă vor investiga cazul. Domnia sa a adăugat totodată că, în cazul textelor jignitoare, poliţia acţionează şi fără plângere, încercând să identifice făptaşii, dar şi proprietarii clădirilor afectate trebuie să depună plângere./lendrefy/opopescu

MTI – 10 ianuarie