PORTRET: Zavaidoc – povestea dramatică de viaţă a celui mai cunoscut lăutar al României interbelice

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Sâmbătă, 13 ianuarie, se împlinesc 73 de ani de la trecerea la cele veşnice a celebrului lăutar Zavaidoc, cel care încânta prin interpretare lumea boemă a restaurantelor bucureştene din perioada interbelică. Despre Zavaidoc se spune că era un bărbat chipeş, extrem de iubit de public, dar mai ales de femei, iar despre modul în care el trăia muzica lătărească, cronica vremii consemnează că auditoriul era impresionat până la lacrimi. Despre cum a ajuns celebrul lăutar de la momentele de glorie, încărcate de admiraţia publicului şi răsplătite cu onorarii colosale, la sfârşitul lui în care a rămas orb, bolnav şi sărac lipit, vă invităm să descoperiţi în rândurile care urmează.

 

zavaidoc2(1)_rraMarin Teodorescu, pe numele său real, s-a născut la 8 martie 1896, la Pitești, fiind fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu și al Constandinei. Toţi copiii au moştenit talentul muzical din familie, atât Marin, cât şi fratele său Vasile, dar şi cele două surori ale lor, Maria şi Zoe. Ziarele vremii scriau că Tănase „cânta la ţambal de plângeau şi surzii şi alinta cu vioara urechile obişnuiţilor de prin cârciumi”.

Când Zavaidoc a împlinit 14 ani, el şi fraţii săi au rămas orfani de tată, şi, cu toate că era cel mai mic dintre copii, s-a văzut în postura de a asigura resurse financiare pentru familia sa.

Marin, împreună cu Vasile și Zoe, pleacă la București și încheagă un taraf, în care Marin cânta la chitară, Vasile la vioară, iar Zoe la acordeon, formaţie care avea să capete ulterior numele „Frații Zavaidoc”.

La 3 octombrie 1916, Marin pleacă în Armată, iar peste doi ani se înrolează voluntar, împreună cu fratele său Vasile, în Regimentul 44 Infanterie, care participă la Primul Război Mondial. În această perioadă, îi încântă cu muzica sa lăutărească pe ofiţerii din serviciul militar, generalul Traian Moșoiu – un mare iubitor al muzicii populare româneşti – botezîndu-l pe Marin cu supranumele de ”Zavaidoc”, de la vechiul regionalism ”zavaidoacă”, care se dorea echivalentul unui om vesel şi pus pe şotii, zurbagiu, năbădăios.

Apoi cutreieră spitalele, alături de George Enescu şi cântăreaţa de operă Elena Zamora, aducând răniţilor din război puţină alinare.

zavaidocÎn anul 1919, Zavaidoc făcea parte din trupele române care au ocupat Budapesta.

După război se stabilește definitiv la București unde primește lecții de canto, mai întâi de la profesorul Dimitrie Cutavas, apoi de la tenorul Operei Române Dumitru Mihăilescu-Toscani și, ulterior, bucurându-se chiar de îndrumarea baritonului Petre Ștefănescu-Goangă.

Taraful Zavaidoc şi-a reluat activitatea artistică, lor alăturându-li-se mai târziu şi soţul Zoiei, grecul Tănase Perlidius, care cânta la clarinet. La scurtă vreme, muzica tarafului a ajuns renumită în toată ţara, dar şi peste hotare.

În anii 1925-1926 Zavaidoc a semnat primul contract, cu Casa de discuri Columbia, imprimând apoi peste 30 de discuri vinil, albume în care erau interpretate melodii precum vestitul ”Cântec al lui Zavaidoc”, care i-au adus câștiguri de milioane de lei, apoi  ”De când m-a aflat mulțimea”, ”Dragostea e ca o râie”, ”Foaie verde spic de grâu”, ”Mărie și Mărioară”, sau ”Pe deal, pe la Cornățel”.

Însă Zavaidoc avea o pasiune pentru muzica lăutărească interpretată în localurile bucureştene, în care era mai aproape parcă de inimile publicului, iar aceştia erau extrem de impresionaţi de modalitatea divină de interpretare a acestuia.

În cârciumile „Vişoiu”, la „Kiseleff”, „Carpaţi”, sau „La cotitură”, în grădinile de vară sau „La Mariţa Borţoasa”, Zavaidoc aducea fericire în sufletele clienţilor, rupea inimile admiratoarelor şi atenta la finanţele patronilor. Bucureştiul acelor ani intrase în febra muzicii magnifice al lui Zavaidoc.

zavaidoc_ochi_albastris_dragalasi_1926_abcmuzical_roSe spune că localul ”Cireșica” de lângă Grădina Cișmigiu, celebru pentru protipendada vremii, ajunsese să fie atât de cunoscut datorită muzicii lui Zavaidoc, încât călătorii cu tramvaiul denumeau staţia după supranumele celebrului muzicant.

Însă, aşa cum spuneam, cariera lui Zavaidoc nu s-a limitat la spaţiul românesc, el fiind adus, cu onorarii generoase, să cânte pentru clienţii multor restaurante din Ungaria, Bulgaria, Franţa şi Cehoslovacia.

Apogeul careierei sale artistice a fost conform biografilor săi, participarea, alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu, în delegaţia României la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1937, care reunea „crema” artistică a întregii planete.

Trebuie spus că celebritatea sa în domeniul muzicii populare şi lăutăreşti a avut un preţ. Se spune că era atât de talentat, încât a refuzat din start oferta lui Dumitru Mihăilescu Toscani, celebrul tenor al Operei Române, de a i se alătura în cariera lirică. Zavaidoc a preferat să cânte pentru lumea restaurantelor, a cârciumilor nu întotdeauna cu „ştaif”. Aici câştiga onorarii incredibile, fiind curtat de mai toţi proprietarii stabilimentelor, fiindcă umplea restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa numai pentru a-i asculta cântecele. Şi pe cât de bogat ajunsese să fie, celebrul lăutar era pe măsură de mărinimos: cu toate că avea la Bucureşti trei maşini, fiecare cu şoferul ei, aceştia, în timp ce îşi aşteptau şeful, puteau să mănânce pe gratis orice le poftea inima. Se spune că atunci când gunoierul trecea pe stradă, Zavaidoc îl invita în casa sa, de unde acesta îşi putea alege orice costum îşi dorea. Zavaidoc era extrem de generos şi cu nepoatele sale, dar şi cu tinere studente talentate de la Conservator, pe care le sprijinea în cariera artistică.

E de înţeles că, fiind chipeş şi extrem de bogat, el era curtat de numeroase admiratoare.

Poate de aceea Zavaidoc avea să se căsătorească abia când a împlinit 43 de ani, aleasa inimii sale fiind Constanţa, o fată mai tânără decât el cu 15 ani, care avea să-i dăruiască două fete, Constanţa (născută la 9 noiembrie 1940) şi Niculina (născută la 26 noiembrie 1944), şi un băiat botezat tot Zavaidoc (născut la 26 ianuarie 1942). Cheia căsniciei a fost condiţia pusă de Zavaidoc, ca „jumătatea” sa să încerce să nu fie geloasă, în condiţiile în care artistul se întâlnea la fiecare pas cu numeroase „tentaţii”.

Se spune că la naşterea primului său copil, Zavaidoc a câtat o noapte întreagă cu fetiţa în braţe, de fericire, iar la naşterea băiatului, lăutarul a fost fericit peste măsură, aşa încât a mers pe străzile Piteştiului într-o sanie ticsită cu sticle de şampanie, dând de băut tuturor celor pe care i-a întânit în cale.

În 1943, a primit ordin de concentrare la o unitate din Târgovişte, unde s-a îndrăgostit lulea de o tânără frumoasă, pe nume Tuca, pentru care artistul era să îşi vadă familia destrămată.

Zavaidoc pleacă apoi la Tighina, unde cântă pentru armata română şi unde militarii au transformat în șlagăr melodia sa ”Soldățelul lui tăticu”.

Însă vine ziua de 4 aprilie 1944, în care bombardamentele distrug casa lui Zavaidoc din apropierea Gării de Nord, şi o omoară pe sora sa, Zoe, lăsându-l în grijă cu cei cinci copii ai acesteia, aceasta după ce în anul 1940 rămăsese şi fără fratele său Vasile.

Zavaidoc se refugiază la Caracal, unde cânta noaptea prin localuri, apoi este angajat la restaurantul Viscol din Vișoi, Câmpulung-Muscel, şi la un restaurant din Roşiorii de Vede unde un patron de restaurant angajase special pentru el o orchestră de 20 de oameni.

Însă onorariile încasate nu puteau acoperi nevoile familiei sale, soţia plus trei copii, şi ale celor cinci nepoţi care i-au rămas în grijă.

Zavaidoc se îmbolnăveşte grav, și, la 31 decembrie 1944 este internat la Spitalul Filantropia din București, diagnosticul pus de medici fiind „nefrită galopantă”. Deprimat, fără casă şi fără bani, foarte afectat de moartea surorii sale Zoia, Zavaidoc a şi orbit, după ce tensiunea i-a ajuns la 28.

La 13 ianuarie 1945 a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Pentru a onora cum se cuvine memoria marelui lăutar, începând cu anul 2006, Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural, organizează, în luna noiembrie, Festivalul Național de Muzică Lăutărească „Zavaidoc”, un eveniment dedicat muzicii vechi lăutărești şi sprijinirii și lansării noilor talente.

Zavaidoc a rămas, alături de Barbu Lăutarul, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca, Sava Pădureanu, Nicu Stănescu, Petrică Moţoi, Fărâmiţă Lambru şi Ionel Budişteanu, în galeria celor mai mari şi mai vestiţi lăutari ai ţării noastre din toate timpurile.