Un bărbat urmărit internaţional pentru trafic de persoane şi de droguri a fost adus, astăzi, în ţară, din Germania

Un bărbat urmărit internaţional pentru trafic de persoane şi de droguri, a fost adus, astăzi, în ţară, din Germania. Românul, în vârsta de 34 de ani, din Tulcea, fusese condamant la 11 ani de închisoare pentru trafic de persoane, precum şi la alţi 3 ani, pentru trafic de droguri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Împreună cu o altă persoană, el a constituit şi coordonat un grup infracţional organizat, în scopul racolării şi exploatării sexuale a unor minore, pe care le obliga să practice prostituţia, în România, Belgia şi Germania. După condamnare, a fost dat în urmărire internaţională, prin Sistemul Informatic Schengen, în baza a două mandate europene de arestare, ambele emise de Tribunalul Tulcea. Bărbatul a fost depistat în decembrie, la Hamburg, iar autorităţile germane l-au trimis astăzi în România – informează un comunicat al Poliţiei./eendrefy/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie)