15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale, marcată la Chişinău

Mai multe evenimente culturale dedicate naşterii lui Mihai Eminescu sunt programate pentru mâine şi la Chişinău, întrucât, pe ambele maluri ale Prutului, 15 ianuarie reprezintă Ziua Culturii Naţionale. Printre acestea, spectacole muzicale, expoziţii de carte şi pictură, recitaluri de poezie la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor din capitala Moldovei.
Reporter: Ina Guţu – Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Teatrul poetic „Alexei Mateevici” organizează, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, spectacolul muzical poetic „Nu credeam să învăţ a muri vreodată”. Vor fi interpretate unele dintre cele mai importante şi cunoscute creaţii eminesciene, inclusiv cântece pe versurile poetului, anunţă într-un comunicat ICR Chişinău. Biblioteca Naţională va vernisa expoziţia „Patrimoniul cultural al Republica Moldova în context european”, unde vor fi expuse cărţi, albume, monografii din arhivele bibliotecii, inclusiv din colecţia ‘Carte veche şi rară’. Tradiţional, ziua de 15 ianuarie este marcată la Chişinău prin depuneri de flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina publică „Ştefan cel Mare”. Monumentul care, în vremuri de restrişte a reprezentat pentru basarabeni un loc de reculegere şi împărtăşirea unei dureri comune adună şi în prezent, an de an, oameni de cultură şi oameni simpli care recită sau ascultă versul eminescian. La sfârşitul anilor ’80, mişcarea de eliberare naţională a început la acest bust al poetului de pe Aleea Clasicilor din Chişinău mai întâi cu depuneri de flori, considerate ilegale în perioada sovietică, apoi cu mici reuniuni de creaţie./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 ianuarie)