Comitetul Executiv al PSD este convocat pentru luni

Filialele PSD şi lideri ai partidului din ţară au transmis astăzi nenumărate mesaje publice după convocarea de urgenţă, mâine, a conducerii PSD la Bucureşti. În timp ce unii dintre ei îşi manifestă susţinerea faţă de guvernul condus de Mihai Tudose, alţii reamintesc obligaţia de a fi respectate structurile de conducere ale partidului alese democratic. Sunt mai multe apeluri la linişte, dar şi la un acord clar, pe hârtie, între liderul PSD şi şeful guvernului, pentru ca ei să poată colabora în continuare.
Reporter: Mugur Mihăiţă – Convocarea imediată a fost solicitată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după ce deputatul Cătălin Rădulescu a cerut o întrunire în care să se propună retragerea sprijinului politic premierului Mihai Tudose. Printre reacţiile de astăzi se numără şi cea a Biroului Permament al PSD Argeş, care salută convocarea acestei şedinţe şi subliniază, în comunicatul remis presei, că fiecare membru de partid are obligaţia de a respecta structurile de conducere alese democratic, în conformitate cu statutul partidului, iar orice discuţie politică trebuie mai întâi dezbătută în forurile statutare, apoi deciziile să fie comunicate în spaţiul public. În replică, organizaţia PSD Iaşi îşi arată susţinerea faţă de guvernul condus de Mihai Tudose şi consideră că actuala dispută este generată de aspecte personale şi subiective. Preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, consideră că problemele de comunicare au generat o falsă impresie în legătură cu apariţia unor tabere în rândul partidului, iar mâine Comitetul Executiv Naţional le va rezolva printr-o decizie importantă. Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, spune că este un moment crucial pentru partid, iar mâine se impune o decizie care să clarifice situaţia.
Adrian Ţuţuianu: Eu cred că suntem într-un moment critic, din perspectiva intereselor PSD, dar şi din perspectiva intereselor României. Evoluţia politică a PSD s-a desfăşurat în ultimul timp într-un mod paradoxal. Am câştigat detaşat alegerile în 2016, dar cele mai multe provocări la guvernare vin din interior. De aceea, eu cred că este nevoie să se ajungă mâine la un consens. Cred că a ieşi din Comitetul Executiv Naţional cu o schimbare de guvern ar fi pentru PSD o sinucidere politică.
Reporter: În alte reacţii, social-democraţii fac apel la calm şi responsabilitate, precum liderul filialei braşovene, Marius Dunca. El spune că are mandatul organizaţiei de a solicita încetarea disputelor şi aplicarea programului de guvernare, asemenea parlamentarilor Rovana Plumb sau Claudiu Manda, care susţin că un climat de instabilitate dăunează românilor. În plus, alte filiale, precum PSD Gorj, susţin că întotdeauna o echipă unită va da rezultate bune şi că este nevoie de conlucrare pentru realizarea proiectelor pe care le aşteaptă comunităţile locale. Şi primarul capitalei, Gabriela Firea, susţine că premierul şi preşedintele PSD au greşit, iar acum au obligaţia de a găsi o cale de colaborare, chiar şi semnarea unei înţelegeri pentru a înceta orice dispută în partid şi continuarea proiectelor asumate la nivel naţional şi local, pentru a nu pierde încrederea românilor.
Realizator: Comitetul Executiv al PSD este convocat pentru mâine la ora 16:00./cpodea/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 ianuarie)