MyFrenchFilmFestival 2018 – Film francez oriunde v-aţi afla

Farmecul inegalabil al filmului francez este scos în evidenţă de un festival novator, de luat acasă sau oriunde vă poartă gândul şi paşii… Între 19 ianuarie şi 19 februarie 2018, românii se pot bucura de o lună gratuită de film francez online, cu ocazia celei de-a 8-a ediţii a MyFrenchFilmFestival, un festival planetar graţie internetului. Prezentat de UniFrance, instituţie care se ocupă de promovarea cinematografiei franceze în întreaga lume, evenimentul este organizat, la nivel local, de Orange, în parteneriat cu Institutul Francez din România.

30 de filme inedite se aliniază la startul MyFrenchFilmFestival din acest an. Între ele, 10 lungmetraje şi 10 scurtmetraje îşi dispută favorurile juriului şi ale publicului, în timp ce alte 10 filme sunt prezentate – fără emoţii pentru echipele lor de creaţie – în afara competiţiei. Cea mai mare parte a acestor creaţii cinematografice sunt produse în Franţa, dar selecţia cuprinde şi filme belgiene (printr-un parteneriat cu Wallonie-Bruxelles Images), canadiene (prin Telefilm Canada) şi elveţiene (prin Swiss Films). Toate filmele sunt disponibile în mod gratuit atât pe site-ul festivalului MyFrenchFilmFestival.com cât şi, în exclusivitate pentru România, pe platforma tvgo.orange.ro a grupului Orange, cu subtitrare în limba română.

O ofertă pentru toate gusturile, structurată în 6 module care ilustrează – nu fără o notă de autoironie – caracteristicile atât lăudate cât şi contestate ale filmului francez – WTF…rench!? (aventuri ieşite din comun), Hit the Road! (călătorii iniţiatice), Teen Stories (imprevizibilul, riscurile trecerii de la copilărie la vârsta adultă), French and Furious (personaje ciudate şi marginale), Love « à la française » (poveşti de dragoste cum numai francezii pot experimenta) şi New Horizons (creaţii inovatoare).

Publicul este invitat să se implice activ în desfăşurarea festivalului, să acorde note, să comenteze şi să partajeze pe reţelele de socializare filmele aflate în competiţie; astfel, Premiul publicului va fi acordat producţiei care va primi cel mai bun calificativ din partea spectatorilor din întreaga lume. Şi pentru a conferi încă şi mai multă greutate alegerii publicului, un Premiu al cineaştilor va fi acordat de către un juriu de personalităţi prestigioase ale cinematografiei mondiale (Julia Ducournau – Franţa, Brillante Mendoza – Filipine, Nabil Ayouch – Maroc, Kim Chapiron – Franţa), prezidat de noul maestru al emoţiilor filmice, regizorul italian Paolo Sorrentino (La Grande Belleza, This Must Be The Place, Il Divo, Youth, The Young Pope…). Nu în ultimul rând, 5 jurnalişti şi critici de film vor alege câștigătorul Premiului presei internaţionale. Lungmetrajele şi scurtmetrajele câştigătoare vor fi difuzate timp de 6 luni la bordul avioanelor Air France.

Şi tot în exclusivitate pentru România, pentru a reaminti că filmul înseamnă şi o experienţă colectivă, un moment petrecut împreună în faţa unui ecran de mari dimensiuni, Institutul Francez din Bucureşti va prezenta filmul… la Cinema Elvire Popesco

Toţi cinefilii sunt invitaţi şi vor putea asista la gala de deschidere a MyFrenchFilmFestival 2018 care va fi transmisă în direct pe pagina Facebook a festivalului – MyFrenchFilmFestival – pe 19 ianuarie, de la ora 20 (ora României). Internauţii vor avea atunci posibilitatea să urmărească The Stroke, cel de al 2-lea scurtmetraj al lui Morgane Polanski (fiica celebrului regizor Roman Polanski), care povesteşte întâlnirea năstruşnică dintre un bărbat copleşit de probleme şi un vizitator cu totul neaşteptat.

MyFrenchFilmFestival – primul festival de film francez online. Ce-ar fi dacă toate festivalurile ar fi la fel de confortabile? …

Pentru contacte de presă, programări de interviuri și/sau reportaje, vă rugăm să luați legătura cu Andrei Popov, responsabilul de comunicare al Institutului Francez din București.

* * * * *

MyFrenchFilmFestival 2018

Du cinéma français où que vous soyez

Le charme inégalable du film français pour un festival innovant, à emporter au gré de vos désirs… Du 19 janvier au 19 février 2018, les Roumains ont droit à tout un mois gratuit de film français en ligne, à l’occasion du 8e My French Film Festival, qui se déroule aux quatre coins de la planète. Présenté par UniFrance, cet événement est localement organisé par l’Institut français de Roumanie, en partenariat avec Orange.

30 films inédits s’alignent cette année pour MyFrenchFilmFestival. Parmi eux, 10 longs et 10 courts métrages se disputent les faveurs du jury et du public, tandis que 10 autres créations sont rassemblées dans une section hors-compétition. Il s’agit essentiellement de productions françaises, mais la sélection est complétée par des films belges (en partenariat avec Wallonie-Bruxelles Images), canadiens (avec Telefilm Canada) et suisses (avec Swiss Films). Tous ces films sont disponibles sur le site du festival MyFrenchFilmFestival.com et, exclusivement en Roumanie, sur la plateforme de diffusion tvgo.orange.ro  d’Orange, avec des sous-titres en roumain.

Une offre pour tous les goûts, répartie en 6 thématiques illustrant – non sans une pointe d’autodérision – les particularités aimées ou décriées du cinéma français – WTF…rench!? (aventures folles et décalées), Hit the Road! (voyages initiatiques), Teen Stories (les aléas du passage de l’enfance à l’âge adulte), French and Furious (personnages troublants et marginaux), Love « à la française » (histoires d’amour   comme seuls les Français peuvent vivre) et New Horizons (œuvres innovantes).

Le public joue un rôle actif dans ce festival, devant noter, commenter et partager les films en compétition – l’œuvre qui reçoit la meilleure note mondiale se verra attribuer le Prix du Public. Et pour donner encore plus de poids à ce choix, cette distinction sera complétée par le Prix des Cinéastes, accordée par un jury de personnalités prestigieuses (la Française Julia Ducournau, le Philippin Brillante Mendoza, le Marocain Nabil Ayouch, le Français Kim Chapiron), présidé par le nouveau maître des émotions cinématographiques, le réalisateur italien Paolo Sorrentino (La Grande Belleza, This Must Be The Place, Il Divo, Youth, The Young Pope…). De même, 5 journalistes spécialisés choisiront et décerneront le Prix de la Presse Internationale. Les films gagnants, longs et courts, seront diffusés à bord des avions Air France durant 6 mois.

En exclusivité pour la Roumanie, pour rappeler que le cinéma est aussi une expérience collective face à un grand écran, l’Institut français de Bucarest présentera au Cinéma Elvire Popesco…

Les passionnés de cinéma sont tous invités à la soirée d’ouverture, le 19 janvier, à partir de 20h (heure roumaine), qui sera transmise en direct sur la page Facebook du festival – MyFrenchFilmFestival. Ils auront la possibilité de regarder The Stroke, le 2e court-métrage de Morgane Polanski, soit l’histoire d’une rencontre improbable entre un homme terrassé par ses problèmes et un visiteur tout à fait inattendu…

My French Film Festival – le premier festival du film français en ligne. Et si tous les festivals étaient tout aussi confortables…

Pour des contacts presse, programmation d’interviews et de reportages, veuillez contacter Andrei Popov, chargé de communication de l’Institut français de Bucarest.