Preşedintele Donald Trump i-a acuzat pe democraţi că ar fi mai preocupaţi de migranţii ilegali decât de securitatea graniţelor

Preşedintele Donald Trump i-a acuzat pe democraţi că ar fi mai preocupaţi de migranţii ilegali decât de securitatea graniţelor, după ce guvernul a blocat mai multe departamente. Suspendarea activităţii mai multor servicii publice vine după ce senatorii au votat împotriva unei legi de buget pentru guvern. Corespondenţii BBC transmit că preşedintele american a scris pe Twitter că democraţii au vrut să îi ofere un cadou la împlinirea primului an ca preşedinte. El i-a acuzat că joacă politica blocării, deşi puteau încheia cu uşurinţă o înţelegere. Democraţii l-au acuzat pe Trump că nu a acceptat anumite compromisuri care ar fi dus la evitarea blocajului. Ei spun că a insistat să îşi impună strategia pentru graniţele cu Mexicul şi a refuzat să includă măsuri care să protejeze migranţii./aboboc/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 ianuarie