Declaraţii ale preşedintelui Serbiei, Aleksandr Vucic

Preşedintele Serbiei și al Partidului Progresist Sârb, SNS, Aleksandar Vucic, a declarat luni seară că uciderea liderului Inițiativei Civice „Serbia, Democrație, Justiție”, Oliver Ivanovic, înseamnă că s-a tras în Serbia. La întrebarea cine este cel mai afectat de uciderea lui Oliver Ivanovic, cu excepția familiei sale, și în cine s-a tras când a fost împușcat Ivanovic, Vucic a răspuns că ar trebui să ne uităm la motive și la cei care au ordonat crima.
„Haideţi să vedem motivele. Fără să-l luăm în calcul pe Ivanovic și familia sa, a fost o lovitură directă în Serbia, doar cu două zile înainte eu am anunțat că nu avem niciun asasinat motivat etnic în Kosovo-Metohija”, a afirmat Vucic pentru postul Happy TV.
„Aceasta a fost o lovitură directă în Serbia, pentru a se prelua partea de nord, pentru a se induce o incertitudine permanentă în poporul nostru din Kosovo-Metohija și ca să se introducă noi divizări, probleme și instabilitate în Serbia”, a apreciat președintele sârb.
„Unii au crezut că acum este o oportunitate, după uciderea lui Oliver Ivanovic, pentru a ‘termina’ nordul Kosovo, respectiv pentru a se efectua o ocupație tăcută a nordului Kosovo-Metohija și ca să intre cu unitățile ROSA” a declarat Vucic şi a subliniat că Serbia nu va permite niciodată acest lucru Pristinei și sponsorilor independenței kosovare.
„Scopul lor, al celor care au creat aşa-numitul Kosovo, fără îndoială este să intre în nord cu orice cost și prin toate mijloacele, pentru că în acest fel s-ar opri orice negociere despre ceva”, a spus Vucic în emisiunea Cirilica de la TV Happy.
Pentru cei care l-au acuzat, Vucic a spus că acela a fost un comportament rușinos, dureros, și că el nu face parte dintre cei care se ascund, tac și roagă să nu fie făcut public faptul că unii i-au strigat că este un criminal.
„Eu sunt vinovat pentru că am spus că nu sunt un ucigaș, dar l-am ajutat pe acel om. Dacă vreodată cineva din familie va dori să vorbească despre acest lucru, asta ei vor decide. I-am ajutat foarte mult”, a subliniat Vucic.
Preşedintele sârb a spus că cei care susţin că el este vinovat nu sunt normali și a arătat că s-a întâlnit cu Ivanovic și cu soția sa de mai multe ori la Guvern și la Președinție.
„Cred că nu există vreun alt lider politic, şi nu un șef de stat sau de guvern care s-a văzut de mai mult cu membrii familiei lui Ivanovic”, a subliniat, printre altele, preşedintele Serbiei./ciliu/gpodea

(www.tanjug.rs – 23 ianuarie)