Comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, va face, la începutul săptămânii viitoare, o vizită oficială în România

Comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, va face, la începutul săptămânii viitoare, o vizită oficială în România, în timpul căreia are programată şi o întrevedere cu premierul desemnat, Viorica Dăncilă, pentru a discuta despre fondurile europene. Corina Creţu va participa la o conferinţă alături de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi va primi diploma ”Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil Madgearu” din partea Academiei de Studii Economice din Bucureşti. De asemenea, Corina Creţu va fi gazda ceremoniei de decernare a premiilor concursului ”Reporter şi Blogger European”, ediţia 2017./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie